Vara aceasta, Cașcavalul Hochland te invită în vizită!

Hochland deschide din nou porţile fabricii din Sovata pe 23 august, pentru 20 de familii câştigătoare ale concursului ce se desfăşoară pe www.cascavalulhochland.ro. Cei care îşi doresc să descopere pas cu pas întregul parcurs al caşcavalului Hochland se pot înscrie în concurs până pe data de 22 iulie, prin completarea formularului de pe site.

Câștigătorii vor vizita una dintre fermele de lapte din Zona Târnavelor şi fabrica Hochland de la Sovata, îi vor cunoaște pe experţii Hochland, cei care fac produsul cu un gust bun, lăptos și consistență fină, cremoasă.

Câştigatorii vor fi însoţiţi în vizita lor de cei mai noi prieteni ai Caşcavalului Hochland, Anca Serea şi Horia Vîrlan, dar și de echipa Hochland formată din Csaba Mozes (Manager Aprovizionare Lapte), Wilhelm Kubanek (Manager Productie) şi Cosmina Moldovan (Manager Calitate).

De la fermele de văcuţe de unde Hochland colectează laptele proaspăt, continuând cu recepţia laptelui în fabrica de la Sovata, cu linia de fabricaţie şi linia de ambalare, consumatorii vor avea ocazia să descopere împreună cu aceştia fiecare etapă pe care caşcavalul o parcurge înainte de a ajunge pe mesele lor.

Lider pe segmentul brânzeturilor din România, Hochland se mândreşte cu o prezenţă de 20 ani pe piaţa locală, numele său fiind sinonim cu seriozitatea, calitatea garantată si inovaţia permanentă a produselor oferite. În România, Hochland deţine două unităţi de producţie proprii, la Sighişoara și la Sovata.

Sursa: