Venitul mediu al gospodariilor a crescut usor in T2, la 2.563 lei

Venitul mediu al gospodariilor a crescut usor in T2, la 2.563 lei

Veniturile medii ale unei gospodarii au fost de 2.563 lei in al doilea trimestru al acestui an, in crestere usoara fata de primele trei luni, in timp ce cheltuielile au totalizat 2.296 lei, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

In trimestrul I 2013, veniturile totale ale populatiei, medii lunare pe o gospodarie au fost de 2521 lei, iar cheltuielile totale au fost, in medie, de 2.312 lei lunar pe o gospodarie.

Conform rezultatelor anchetei bugetelor de familie, in T2 2013, veniturile totale medii lunare au reprezentat, in termeni nominali, 2.563 de lei pe gospodarie si 897 de lei pe persoana. Veniturile banesti au fost, in medie, de 2.154 lei lunar pe gospodarie (754 lei pe persoana), iar veniturile in natura de 409 lei lunar pe gospodarie (143 de lei pe persoana).

Salariile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri (51,2% din veniturile totale ale gospodariilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodariilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale (22,8%), veniturile din agricultura (3,4%), veniturile din activitati neagricole independente (3,2%) si cele din proprietate si din vanzari de active din patrimoniul gospodariei (1,6%). O pondere importanta detin si veniturile in natura (16,0%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (14,3%).

Diferente de nivel si, mai ales, de structura intre veniturile gospodariilor s-au inregistrat in functie de mediul de rezidenta. Astfel, in trimestrul al doilea, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 30% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 11,1% mai mari fata de ansamblul gospodariilor. In urban, veniturile gospodariilor au provenit in proportie de 64,3% din salarii, de 21,9% din prestatii sociale, veniturile in natura reprezentand 7,6% din total.

In mediul rural, principala sursa a veniturilor gospodariilor a reprezentat-o productia agricola, care a asigurat 37,2% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (28,8% din totalul veniturilor) a fost formata de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile banesti din agricultura asigurand 8,4% din veniturile totale ale gospodariilor din mediul rural. O contributie importanta la formarea veniturilor gospodariilor rurale a revenit si veniturilor salariale (28,9%) si celor din prestatii sociale (24,4%).

De asemenea, cheltuielile totale ale populatiei, au fost, in medie, de 2.296 lei lunar pe gospodarie (803 lei pe persoana) si au reprezentat 89,6% din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investitii, destinate cumpararii sau constructiei de locuinte, cumpararii de terenuri si echipament necesar productiei gospodariei, cumpararii de actiuni etc. detin o pondere foarte mica in cheltuielile totale ale gospodariilor populatiei (doar 0,6%).

Unele particularitati in ceea ce priveste marimea si structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenta. Astfel, in timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodarie al cheltuielilor totale de consum este mai mare in urban fata de rural cu 492 de lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 55 lei. Aceasta deriva din faptul ca, in rural, 42,2% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezinta contravaloarea consumului din resurse proprii, in timp ce in mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 18,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Conform clasificarii standard pe destinatii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare si bauturile nealcoolice au detinut, in trimestrul doi, in medie, 43% din consumul gospodariilor.

O componenta a consumului, cu pondere relativ mare in cheltuieli, este legata de locuinta (apa, energie electrica si termica, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea si intretinerea locuintei). in trimestrul doi, aceasta a reprezentat 19,4% din cheltuielile totale de consum.

In cadrul cheltuielilor cu locuinta, cea mai mare pondere au detinut-o cheltuielile necesare functionarii si incalzirii locuintei (15,5%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodarii pentru hoteluri, cafenele si restaurante (1,4%) si cele pentru educatie (0,6%).