Saptamana trecuta a fost o saptamana pe cat de plina pe atat de frumoasa. Alaturi de cei mici ne-am trezit de dimineata vioi si cu multa energie, si am bifat in calendar zile in care am muncit cu drag, dar am si sarbatorit puritatea din inimile copilasilor, pentru ca au fost zile in care am dat nastere unei noi padurici in proiectul nostru « Mic si ecologist ».
A fost inca o saptamana speciala, asa cum deja ne-am obisnuit sa vem in fiecare primavara si toamna, in care am demonstrat cu totii ca samburele de speranta, de bunatate, de puritate, de energie si de exemplu din inimioarele copiilor nostri, poate schimba incet incet lumea.
Membri Asociatiei Familie Sanatoasa, va mulţumesc inca o data, din toata inima, voua tuturor celor ce ati participat la eveniment, ati fost alaturi de noi si ne-ati sustinut.
Voua, scumpii nostri mici prieteni, parinţilor vostri care au inteles importanta acestei actiuni si care in acest fel au ales sa va ofere o educatie in spiritul respectului si grijii pentru natura, doamnelor profesoare si educatoare, ce v-au aratat care sunt adevaratele valori si au subscris la ele. Am fost cu totii o echipa imbatabila.
Jurnal de bord(4-6 aprilie2013):
Inca de dimineata, noi, membri AFS ne-am intalnit cu cei 8 silvicultori de la Directia Silvica Ilfov-Ocolul Silvic Snagov pentru a pune la punct ultimele detalii, iar la ora 9.30 au inceput sa vina primii prichindei, neastamparati, plini de energie si spor de treba. I-au asteptat cuminti cateva minute pe restul colegilor de la gradinitele si scolile participante la proiect, dupa care… START LA PLANTARE!
Dupa ce ni s-a dezvaluit povestea locatiei unde am ales sa plantam, un loc extrem de frumos si primitor, Balta Neagra, si ni s-a facut instructajul tehnic specific astfel incat sa stim exact cum trebuie sa plantam ca padurea noastra sa ramana ferma, in picioare, frumoasa si sanatoasa, trecand peste toate intemperiile, ne-am apucat de munca.
Au fost pregatite inca 2.92 hectare de teren si 19.500 de stejari, frasini, mar si alte specii diverse iar in formula de impadurire asistata a predominat impadurirea cu stejar. Placutele de la incepurile randurilor indicau clar ce si cum trebuie sa plantam si unde este locul fiecarei unitati de invatamant, i-am avut langa noi tot timpul pe domnii silvicultori si padurari, deci nu aveam cum sa dam gres, pentru ca asa cum ne-au sfatuit si dansii si membri AFS, trebuie sa plantam corect si bine pentru a putea sa lasam cu adevarat ceva durabil in urma noastra.
La ora 10.00 am dat startul evenimentului iar pana la ora 13.00 am plantat ~1.6 hectare, adica aproape 10.720 de arbori prinsesera deja viata din manutele voastre, copii.
Un exemplu de organizare, mobilizare si energie constructiva. Bravo, bravo, bravo!
“Nu-mi mai incap in piele de fericire si de neastampar! Am realizat inca o data ca am mii de prieteni cu suflet frumos care ma ajuta sa cresc, oameni cu adevarat buni care ma sprijina si ma impulsioneaza. Sunt fericit! Jos palaria pentru voi copii, parintii si profesorii vostri, si pentru parintii mei – Meda Dodocan si Corina Pirsean - mamicile mele si fondatoarele AFS si pentru domnii ingineri silvicultori. Ei ne-au sprijinit si ne-au impulsionat prin exemplul lor. “– le-a spus copiilor Samburel, prietenul lor animat.
Ne revedem si reauzim in toamna, la o noua plantare! Va asteptam cu mare drag alaturi de noi!
Noi suntem parintii padurilor de maine!
O primavara frumoasa tuturor!
Asociatia "Familie Sanatoasa" este o organizatie nonprofit care are ca scop declarat si asumat implicarea in definirea si implementarea unor principii legate de ceea ce inseamna o viata sanatoasa si echilibrata, educatie si pedagogie de calitate, educatie juridica si suport psihologic pentru o conduita corecta in societate, protectia mediului si ecologie.