Häfele aduce Viitorul în casa ta, printr-un mobilier inteligent și multifuncțional

Hafele 360 Hafele 360

Häfele, lider în domeniul producției și comercializării de accesorii și feronerie pentru mobilier, precum și sisteme electronice de control al accesului, ține pasul cu dezvoltările erei digitale printr-o multitudine de noi produse revoluționare care fac posibilă integrarea acestora în case inteligente și spații de locuit multifuncționale. Planificarea mobilierului într-un mod integrat, dezvoltarea produselor ținând cont de tendințele din industrie, dar mai ales de nevoile consumatorilor, cunoștințele de specialitate, logistica de top și serviciile de neegalat, toate acestea sunt atuu-urile Häfele cu ajutorul cărora se evidențiază în cadrul expoziției de la Târgul Holz-Handwerk, din Nuremberg, prezentând experiența soluțiilor 360°.

Astfel, cu ajutorul sistemului de reglare a plintei Häfele Axilo egalizarea mobilierului de bucătărie pe picioarele plintei, în special pe cele din spate, devine mult mai simplă și ușoară. Sistemul inteligent de ajustare de la Häfele pune capăt problemelor oricărui montator și oferă o reglare ergonomică, cu monitorizarea simultană a nivelului. 

Sistemul de iluminare cu LED-uri din gama Loox, deschide orizonturile spre o lume inteligentă a mobilierului și a încăperilor, fiind un reper important în dezvoltarea aplicației Häfele Connect. Cu ajutorul acesteia și a Controller-elor BLE Box, controlul individual al luminilor (on/off, modificarea nivelului de luminozitate și a temperaturii culorii) și gestionarea inteligentă și în timp real a aplicațiilor electrice (uși culisante, lifturi TV) devin adevărate beneficii pentru utilizator.

În completarea experienței 360 vin soluțiile din gama Easy Storage, un sistem complet pentru montarea dulapurilor dintr-o singură sursă. Cu un design modern și suprafețe unitare, fiecare raft sau suport al dulapului poate fi adaptat în funcție de necesități datorită existenței noului conector, care economisește cu 50% timpul de montare și care, în comparație cu conexiunile înșurubate, permite asamblarea și dezasamblarea fără utilizarea uneltelor speciale.

De asemenea, spațiul de lucru poate fi transformat cu ajutorul sistemului ergonomic de accesorii de birou Officys. Tehnologia premium a produsului asigură condiții perfecte de muncă și oferă reglarea înălțimii biroului în mod silențios prin simpla apăsare a unui buton.

Häfele are grijă și de calitatea aerului, prin intermediul purificatorului de aer PurePlasma. Noile purificatoare asigură un aer curat, respirabil, în orice încăpere a casei datorită tehnologiei inovatoare de eliminare a mirosurilor, bacteriilor, germenilor, sporilor de mucegai, alergenilor și distrug virușii și ciupercile existente în aerul din încăpere. Aerul este curățat, în combinație cu o o hotă, ca un dispozitiv integrat, sau în mod independent.

Un alt accesoriu care face parte din soluțiile integrate este și oglinda multifuncțională, care combină lumina, cu sunetul și comenzile de dezaburire, într-un singur produs. Cu o operare intuitivă, funcțiile sunt controlate prin atingerea tastelor de pe oglindă. Sistemul de sunet poate fi controlat și de la distanță cu ajutorul tabletei sau a unui smartphone.

Nu în ultimul rând, noua colecție de mânere pentru mobilier, H17 impresionează prin funcționalitatea, designul și finisajele moderne din materiale precum oțel inoxidabil sau cupru. Acestea oferă un aspect deosebit, inconfundabil și individual, obiectelor de mobilier din bucătărie, living, dormitor, baie sau hotel, fiind disponibile în mai multe variante de texturi și culori.

Despre Häfele

Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. A fost fondată în 1923, iar în prezent serveşte industriei accesoriilor pentru mobilă, feroneriei arhitecturale şi a sistemelor electronice de control a accesului. Printre clienţii săi se numără cei din industria mobilei, producătorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecţi şi designeri din peste 150 de țări din întreaga lume. Häfele dezvoltă și produce accesorii de feronerie și sisteme electronice de control al accesului în 6 fabrici în Germania și Ungaria. În exercițiul financiar 2015, Grupul Häfele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, având peste 7.100 de angajați în 37 de filiale, și numeroase reprezentanţe în întreaga lume.

Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, vine în întâmpinarea producătorilor de mobilă, revânzătorilor de feronerie și accesorii pentru mobilă, designerilor și arhitecţilor prin soluțiile și produsele inovatoare.

Informații de contact

Nume Companie

Hafele

Persoana de contact

Miruna Mihaita

Telefon

0768177287

E-mail