O singură cameră, cu un singur stil și suprafață
Häfele, lider în domeniul producției și comercializării de accesorii și feronerie pentru mobilier, precum și în sisteme electronice de control al accesului, propune pentru prima dată în industria hotelieră internațională coordonarea constantă a designului și finisajelor din cadrul unei game largi de produse. De acum, arhitecții și designerii pot proiecta în detaliu camerele de hotel, utilizând o singură sursă, suprafață și un stil unic ce oferă oaspeților o ambianță unitară, de la ușa de la intrare până la lumina de la noptieră.
„Detaliile de înaltă calitate tind să creeze și să contureze impresia de ansamblu a unei camere de hotel, iar de cele mai multe ori, dotările și amenajarea interioară reprezintă o provocare pentru a impresiona oaspeții. Industria hotelieră se află în prezent într-un trend ascendent, ce se remarcă prin inovație, dar mai ales prin multifuncționalitate. Häfele preîntâmpină aceste tendințe cu o gamă variată de peste 200 de produse de înaltă calitate, realizată în deplină concordanță cu proiectarea și finisajele existente”, a declarat Rodica Popescu, Managing Director Häfele România.
Cerințele de proiectare cunoscute sub diverse forme, rotunde sau pătrate, au fost îmbunătățite consecvent cu ajutorul unei noi game de produse, în cadrul căreia se disting patru tipuri de suprafețe ce armonizează stilistic fiecare încăpere. Oțel inoxidabil satinat, negru mat, alamă și crom lustruite, toate aceste suprafețe răspund noilor cerințe din industria hotelieră și creează premisele pentru camere de hotel proiectate în detaliu, cu produse și soluții multifuncționale.
Pornind de la o singură suprafață și un design ales, noile accesorii de mobilier și sistemele Häfele se adresează tuturor spațiilor, pentru ca rezultatul final să surprindă vizual, dar mai ales să îndeplinească fiecare scop și necesitate ale camerelor de hotel. Printre acestea, regăsim o diversitate de uși disponibilă pentru diferitele tipuri de încăperi, sisteme electronice de control al accesului cu tehnologia Dialock, o varietate de mânere adecvate pentru uși și mobilier, dar și soluții de iluminare artistică cu LED-uri. Modulele de sunet ce pot fi controlate cu ajutorul unui smartphone sau tablete, dar și soluțiile complete de depozitare cu accesorii integrate ce pot fi transformate în panouri sau dulapuri răspund de asemenea noilor tendințe din industria hotelieră internațională.
Printre inovațiile momentului, Häfele se remarcă prin:
• oglinda din baie echipată cu diferite tipuri de iluminare și un sistem de sunet integrat, care menține, de asemenea, reflecția după fiecare duș fierbinte, printr-o încălzire permanentă ce împiedică aburirea.
• instrumentul „Urban Box”, este un element de perete multifuncțional, liniar și electrificabil, care poate fi utilizat în timpul construcției sau în timpul renovării camerelor de hotel, fiind deosebit de rentabil. Acesta conține un cablu invizibil de conectare, benzi LED Loox destinate podelei sau altor zone din locație, precum și facilități de instalare prin USB, prize suplimentare și încărcătoare
• noi lumini Loox cu posibilitatea de încărcare prin conexiune USB și senzori de mișcare. Astfel, iluminarea este dusă la un nivel artistic, funcțional și fiabil pentru hotelieri, dar în același timp reușește să surprindă printr-o adaptare la stilul de viață al oaspeților aflat într-o continuă schimbare.
Despre Häfele
Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. A fost fondată în 1923, iar în prezent serveşte industriei accesoriilor pentru mobilă, feroneriei arhitecturale şi a sistemelor electronice de control a accesului. Printre clienţii săi se numără cei din industria mobilei, producătorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecţi şi designeri din peste 150 de țări din întreaga lume. Häfele dezvoltă și produce accesorii de feronerie și sisteme electronice de control al accesului în 6 fabrici în Germania și Ungaria. În exercițiul financiar 2015, Grupul Häfele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, având peste 7.100 de angajați în 37 de filiale, și numeroase reprezentanţe în întreaga lume.
Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, vine în întâmpinarea producătorilor de mobilă, revânzătorilor de feronerie și accesorii pentru mobilă, designerilor și arhitecţilor prin soluțiile și produsele inovatoare.