În retail și FMCG, una dintre activitățile principale ale trade marketerilor și brand managerilor este organizarea evenimentelor de brand și activărilor creative atât pentru un produs, cât și pentru o întreagă categorie, indiferent dacă este vorba despre banking, telecom, high tech, VR, aviație, retail și FMCG.
Atât cele mai valoroase branduri la nivel mondial, evaluate pe baza coteide piață, cum ar fi Google, Apple ori Amazon, cât și cele care au o valoarea mai scăzută precum BCA (bancă centrală din Indonezia) sau Suzuki, alocă bugete anuale pentru organizarea diverselor evenimente de brand. Scopul acestora este de a-și construi și consolida o imagine pozitivă în diverse colțuri ale lumii, de a oferi clienților posibilitatea interacțiunii directe cu brandul și de a le garanta o experiență inedită.
În ultimul timp am observat tendința brandurilor internaționale și a companiilor românești de a ieși din tiparele convenționale de comunicare și de promovare. De multe ori acestea aleg să implementeze strategii creative de marketing pentru a se conecta cu un număr cât mai mare de consumatori într-o manieră originală Această tendință a dus la creșterea susținută a cererii pentru materiale tipărite pe texturi sau suprafețe deosebite, pe cartoane și forme inovative, provocând constant specialiștii din industria printului.
În egală măsură, evenimentele de brand și activările se desfășoară în spații neconvenționale care le asigură participanților o interacțiune și o experiență de neuitat cu brandul. Toate acestea fac parte din eforturile companiilor de a se apropia și mai mult de consumatorul final și de a-i transforma din clienți în ambasadori de brand, explică Călin Pascu, General Manager Agenția de Print.
În acest context, întreaga activitate de print implică o coordonare perfectă între departamentele de marketing, de achiziții și cel de vânzări. Drumul de la concept la printarea corturilor, stegulețelor, posterelor, a cataloagelor speciale sau a altor materiale promoționale însemnă implicarea numeroaselor resurse ale unei companii, de la cele financiare până la cele umane. În multe situații, externalizarea acestei activități se traduce într-o gestionare mai eficientă a întregului proces de print, în reducerea resurselor consumate și în accesul la tehnologii de tipărire de ultimă generație.