București, Septembrie 2024. Smart ID Technology, unul din principalii jucători pe piața de software, hardware și automatizări industriale pentru companiile din retail, logistică, producție și utilități, anunță încheierea unui nou parteneriat strategic cu DIGI/TERAOKA Group, furnizor global de soluții inovatoare pentru cântărire, ambalare și etichetare.
În urma acestui acord, Smart ID devine distribuitor exclusiv al soluțiilor DIGI în România și va continua să consolideze pe fundația solidă stabilită de MB3 Modincom, valorificând experiența și relațiile comerciale existente. Prin acest parteneriat strategic, Smart ID va sprijini în continuare toți partenerii existenți ai DIGI din România, asigurând o tranziție fără întreruperi și o colaborare continuă. Astfel, prin intermediul Smart ID se poate comercializa o gamă largă de echipamente DIGI, recunoscute la nivel mondial pentru calitatea, durabilitatea și tehnologia avansată pe care o oferă.
În cadrul acestei colaborări, Smart ID va comercializa și integra soluțiile de cântărire, etichetare și ambalare DIGI în portofoliul său de tehnologii, aducând un plus semnificativ de valoare. Soluțiile DIGI vor completa și îmbunătăți tehnologiile proprii sau integrate ale Smart ID, oferind astfel soluții mai complete și mai eficiente pentru clienții săi.
„Suntem încrezători că echipa Smart ID va continua să ofere servicii de calitate, atât în ceea ce privește livrarea, cât și suportul post-vânzare, menținând astfel standardele înalte la care clienții noștri s-au obișnuit, ceea ce va contribui la consolidarea și extinderea prezenței DIGI în România”, declară Călin Georgescu, Administrator MB3 Modincom.
Prin preluarea acestui contract de distribuție, Smart ID își propune să extindă și să optimizeze rețeaua de parteneri existenți și clienți, oferind aceleași standarde înalte de calitate și suport tehnic care au consacrat brandul DIGI. Datorită expertizei sale în implementarea de soluții tehnologice inovatoare, Smart ID va asigura o tranziție fără sincope, consolidând astfel poziția DIGI pe piața locală și adăugând noi oportunități de creștere prin integrarea produselor în portofoliul său extins.
„Acest parteneriat ne oferă ocazia de a aduce pe piața locală soluții de cântărire fiabile și precise, disponibile la nivel global, în sprijinul transformării digitale și a adoptării la nivel larg a automatizării proceselor pentru clienții noștri,” apreciază Daniel Boangiu, Co-founder & CEO Smart ID Technology România. „Colaborarea cu DIGI ne permite să continuăm parteneriatele deja existente, să extindem prezența acestui partener pe piața locală și să deschidem noi oportunități, explorând noi segmente de piață și oferind un suport de înaltă calitate și servicii dedicate tuturor partenerilor noștri”.
De asemenea, reprezentanții Teraoka Seiko au subliniat importanța acestui parteneriat strategic pentru expansiunea lor în Europa de Est:
„DIGI are plăcerea de a anunța începutul unei colaborări promițătoare cu Smart ID în România. Pe măsură ce Smart ID asigură tranziția relației de distribuție cu partenerii locali prin contactul inițiat și dezvoltat de MB3 Modincom, dorim să ne exprimăm recunoștința față de MB3 pentru eforturile lor dedicate și realizările obținute de-a lungul anilor. Contribuția lor a pus o bază solidă pentru succesul nostru în regiune și suntem încrezători că Smart ID va sprijini clienții noștri existenți și va continua să construiască pe această moștenire, stimulând în continuare creșterea și extinderea afacerii DIGI. Prin combinarea punctelor forte ale ambelor companii, ne propunem să creștem semnificativ amploarea operațiunilor noastre de afaceri în România și să stabilim noi standarde în industrie. Suntem entuziasmați de oportunitățile pe care le va aduce această colaborare și suntem pregătiți să pornim pe acest drum al succesului reciproc”, a menționat Federico Tanesini, EMEA General Manager DIGI.
Prin intermediul parteneriatului cu furnizorul global DIGI/TERAOKA Group, Smart ID Technology își completează oferta de soluții de cântărire, consolidându-și angajamentul de a oferi clienților din România acces la cele mai noi și eficiente tehnologii de pe piață. Smart ID va continua să sprijine canalul de distribuție existent și să colaboreze strâns cu partenerii locali pentru a asigura o integrare facilă a soluțiilor DIGI în cadrul diferitelor industrii.
Modelele sunt adaptate nevoilor fiecărui client, în funcție de sectorul său de activitate, în verticale precum retail (seriile SM-320, SM-5300 și DPS-5000), producție (seriile DS560 și mașini de cântărit, ambalat și etichetat {Weight-Wrap-Machines}, industrie alimentară (seriile DS-676SS) sau logistică (seriile DC-782 și SMART QBING).
Teraoka Seiko Co. Ltd., cunoscută la nivel internațional sub brandul DIGI, este un furnizor renumit de tehnologie și soluții integrate care acoperă o gamă largă de industrii, inclusiv retail, industria alimentară, logistică, producție și HoReCa.
Această etapă strategică a noului parteneriat este aliniată cu planul de dezvoltare al Smart ID, accelerat și prin preluarea integrală a activității companiei Spectrum în 2022, prin care compania și-a extins capacitatea de dezvoltare software și de integrare a soluțiilor complexe. Cu ajutorul expertizei pentru software și automatizări a Smart ID, soluțiile DIGI/TERAOKA Group vor fi integrate pentru optimizarea proceselor operaționale din cadrul companiilor.
Despre Smart ID Technology România
Smart ID este o companie de tehnologie care își susține clienții ce activează în industriile de retail, logistică, producție, HoReCa și utilități, să achiziționeze, să construiască, să dezvolte, să creeze și să crească cu cele mai bune soluții hardware și cu cele mai potrivite soluții software și de automatizare. Compania este cunoscută pentru inovația sa continuă și pentru capacitatea de a oferi soluții personalizate care răspund nevoilor specifice ale clienților săi.
Despre DIGI/TERAOKA Group
Grupul DIGI/TERAOKA este un lider global în dezvoltarea soluțiilor inovatoare de cântărire, etichetare și automatizare pentru industrii precum retail, logistică, industria alimentară și ospitalitate.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail [email protected].