Colecția capsulă TommyXRossignol va fi lansată în noiembrie 2017 cu patru ținute reprezentative de schi, care îmbină logo-ul emblematic Tommy Hilfiger - roșu, alb și albastru cu focusul Rossignol pe ținute sport de înaltă calitate și logo-ul cocoșului tricolor.
Tommy Hilfiger, companie deținută de PVH Corp. [NYSE: PVH], are plăcerea să anunțe lansarea TommyXRossignol, o colecție capsulă de iarnă premium pentru bărbați, creată în colaborare cu Rossignol. Rossignol Group este lider mondial în industria de echipamente de schi și are o istorie de 108 de ani de performanță și eleganță, confort și rafinament. Concepută cu o imagine clară, inovatoare și modernă, care îmbrăţişează stilul caracteristic Tommy Hilfiger, colecţia va fi disponibilă în magazinele selectate TOMMY HILFIGER la nivel global, cât și la parteneri selecționaţi şi în magazinele Rossignol, din noiembrie 2017.
"Schiul şi sporturile de iarnă au fost o pasiune de-a mea de când eram tânăr", a declarat Tommy Hilfiger. "Mi-am dorit să dezvolt această colecție capsulă de mult timp, iar Rossignol a fost partenerul ideal pentru a aduce conceptul la viaţă într-un mod cu adevărat reprezentativ. Cu valorile noastre comune în privinţa calităţii, a compatibilităţii perfecte care fuzionează moda cu funcţiile tehnice, am creat o colecţie bazată pe roşu, alb şi albastru, care este potrivită atât pe pârtiile de schi, cât şi après-ski. "
Colecția capsulă TommyXRossignol prezintă articole sport de iarnă pentru bărbați şi echipamente tehnice, inclusiv 3 jachete matlasate de schi, 2 jachete, 5 cardigane zip-through şi 2 perechi de pantaloni de schi. Logo-urile ambelor brand-uri și paletele de culori comune - roșu, alb şi albastru sunt accentuate de fiecare design pentru a crea un aspect care îmbrățișează schiatul și spiritul après-ski și se mută de la munte la oraș.
Cele patru ţinute din colecţia capsulă TommyXRossignol au fost lansate în premieră la Pitti Immagine Uomo, ediţia Toamnă/Iarnă 2017. Prezentată alături de colecţiile HILFIGER EDITION, TOMMY HILFIGER TAILORED şi TOMMY HILFIGER menswear Toamnă 2017, capsula a fost prezentată într-un decor inovator, dar în acelaşi timp istoric, reflectând pasiunea brandului pentru contopirea tradiției cu modernitatea.