Tinerii se lupta de ceva vreme cu mentalitatile incorsetate din mediile de lucru traditionale, dar in curand ei vor fi forta de munca majoritara in companii. Ce se va intampla? Cine va iesi in avantaj – startup- urile sau gigantii multinationali? Se va schimba cultura organizationala sau se vor schimba acesti tineri?
Urmatorul an, cei care s-au nascut intre 1981 si 1996 – millennials – vor deveni noua forta de munca majoritara si vor transforma intr-un fel sau altul locul de munca dupa propria lor structura si imagine. Asta inseamna ca mari schimbari sunt asteptate in ceea ce priveste cultura corporativa.
Dupa cum arata un nou studiu, aceasta generatie este deja iritanta pentru companiile cu structuri traditionale.
Platforma de freelance Elance-oDesk si compania de cercetare Millennial Branding au intervievat mai mult de o mie de millennials din campul muncii si inca 200 de manageri angajatori mai in varsta, pentru a evidentia rupturile si neconcordantele dintre cele doua generatii, in ceea ce priveste modul lor de a gandi, de a vedea lucrurile.
Cele doua grupuri au avut in majoritatea cazurilor perspective diferite. Doua treimi dintre managerii angajatori au fost de acord ca millennials au o atitudine mai egalitara cand vine vorba de femei si barbati la locul de munca. Dar raportul arata ca discriminarea de gen, la capitolele salariu si atributii, este inca foarte raspandita.
Mai mult de 20% dintre femeile millennial spun ca in primele zile la noul loc de munca au simtit ca jobul lor este mai rau decat s-au asteptat, in timp ce doar 12% dintre barbatii millennial au declarat acelasi lucru.
Trei sferturi dintre managerii generatiei X au presupus ca millennials erau motivati in primul rand de bani. Dar cand millennials au raspuns la intrebarea legata de prioritatea lor principal, a rezultat ca doar 44% dintre ei aveau aceeasi idée ca si managerii mai in varsta. In acelasi timp, managerii generatiei X au subestimat pretul pe care millennials il pun pe echipa si pe proiectele provocatoare.
Mai mult de jumatate dintre manageri au spus ca este dificil sa retii forta de munca din segmentul millennial. Acest fenomen s-a regasit si in raspunsurile tinerilor, care au recunoscut ca se gandesc sa renunte la jobul lor si sa lucreze pe cont propriu in viitor.
Studiul mai evidentiaza cateva motive pentru care millennials ar trebui sa fie increzatori: Angajatorii pun mare prêt pe capacitatea lor de a se adapta rapid si pe abilitatile lor cand vine vorba de tehnologie. Dar ramane de vazut daca firmele traditionale vor evolua suficient de rapid pentru a atrage si a retine talente tinere, spun cei de la fastcoexist.com.
E interesant. In opinia mea, companiile care au avantaje enorme sunt acum cele mici. In cazul companiilor de tipul Procter and Gamble, este foarte greu sa se adapteze. Sigur ca pot, teoretic, sa se adapteze, si chiar se vede ca fac unele schimbari, dar daca esti un startup si ai finantare, poti incepe lucrul la o noua cultura organizationala, care sa se potriveasca manusa cu nevoile si capacitatile persoanelor de varsta ta”, spune Dan Schawbel, managing partner la Millennial Branding.
Jaleh Bisharat, senior vice-presedinte in departamentul de marketing al Elance-oDesk, adauga ca millennials sunt atrasi de natura flexibila a freelancing-ului. In acelasi timp, mai spune el, e posibil ca depresiunea si conditiile sociale din ultimii ani sa fi fortat preferintele lor.
“Cred ca siguranta jobului este inlocuita de securitatea financiara. Este un mediu corporativ mai crud, iar tinerii se protejeaza prin cautarea a noi surse de venit”, precizeaza Bisharat.
2015, anul in care tinerii vor fi majoritari in companii. Ce se va alege din ciocnirea generatiilor
Sursa: DailyBusiness