Apple a rascumparat actiuni de 14 miliarde dolari in ultimele doua saptamani. Planul lui Cook merge pana la 60 mld.

Apple

Apple a rascumparat actiuni proprii in valoare totala de 14 miliarde de dolari in ultimele doua saptamani, dupa ce rezultatele financiare raportate de companie pentru trimestrul al patrulea al anului trecut au dezamagit investitorii si dus la scaderea pretului titlurilor la bursa.

Anuntul a fost facut de directorul general al Apple, Tim Cook, intr-un interviu acordat Wall Street Journal. 

Tim Cook a explicat ca Apple a fost surprinsa de scaderea de 8% a actiunilor din data de 28 ianuarie, dupa prezentarea rezultatelor.  Compania a anuntat atunci vanzari de iPhone-uri care s-au plasat sub estimarile pietei si a avertizat ca veniturile din primul trimestru al acestui an ar putea fi mai mici fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut. 

CEO-ul Apple a afirmat ca a vrut sa fie "agresiv" si "oportunist".  Cook a adaugat ca Apple a rascumparat actiuni proprii in valoare de peste 40 miliarde de dolari in ultimele 12 luni. 

"Asta inseamna ca pariem pe Apple. Inseamna ca suntem foarte increzatori in ceea ce facem si ceea ce avem de gand sa facem", a afirmat el. 

Tranzactiile fac parte dintr-un plan al companiei de rascumparare de actiuni in valoare totala de 60 miliarde de dolari, a continuat CEO-ul.  Apple a raportat lichiditati de 160 miliarde de dolari la finele anului trecut.

Sursa: InCont