BVB, mai pregătită de criză ca în 2008

Bursa de valori este prima piață care reacționează atunci când economia are probleme. Acest lucru este valabil și în prezent, când asistăm la deprecieri semnificative ale cotațiilor în întreaga lume, iar întrebarea la care încearcă toată lumea să răspundă este cât de mare va fi criza ce se prefigurează.

 

Criza străbate și piața de capital, nu doar cea de la noi, dar mai ales piețele internaționale. Chiar dacă nu asistăm la o prăbușire a burselor, trendul pare a fi deja stabilit pe scădere, cel puțin pe termen scurt. După prima lună a anului găsim cu greu burse de valori unde principalii indici să nu fie negativi, în timp ce piețele importante se întrec în scăderi. Evident, nici Bursa de Valori București (BVB) nu poate face notă discordantă, drept pentru care după prima lună avem o scădere pe indicele BET de 10,2%.

 

„După patru ani în care piețele au crescut constant, fără corecții însemnate și cu volatilitate mică, la jumătatea anului 2015 scenariul s-a schimbat radical”, spune Nicu Grigoraș, director de tranzacționare la Intercapital Invest. „Din august 2015, majoritatea indicilor bursieri externi, dar și interni, au început să se corecteze”, spune acesta, adăugând că motivele scăderilor sunt date de prețul barilului de petrol și de incertitudinile legate de China. Analiștii Tradevile arată că putem doar intui direcția viitoare a burselor, dar pe termen foarte scurt sunt de părere că am văzut deja „valorile minime pe principalii indici, cu posibila excepție a Chinei”. Și ne așteptăm la o consolidare a actualelor valori sau chiar o ușoară revenire față de valorile din acest moment pentru următoarele una-două luni . „Dincolo de acest orizont există o serie de semne care ne fac să credem că 2016 poate fi unul slab pentru burse”, arată brokerii Tradeville, care la motivare pun și faptul că principalele burse occidentale se află aproape de minimele istorice.
„Este nevoie de timp, probabil două-trei luni, pentru ca investitorii să își trateze fricile care au determinat scăderile începutului de an”, spune Alin Brendea, director general adjunct la Prime Transaction. Și care mai arată că „o piață internațională care s-ar stabiliza ar lăsa răgaz investitorilor locali să se concentreze mai mult pe randamentele excelente ale dividendelor generate pe piața românească în acest an, ceea ce ar susține o revenire a cotațiilor pe piața internă”.

Scenarii pentru viitor

Potențiala criză internațională de care vorbește toată lumea este intrarea în recesiune a economiei globale pe parcursul anului, lucru care ar afecta atât indicii BVB, cât și economia României. Chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, țara noastră este mult mai pregătită decât în 2007 pentru o recesiune mondială, spun analiștii. „Suntem mult mai pregătiți atât din punct de vedere macro, cu deficite reduse, inflație și dobânzi reduse, moneda națională nu mai este puternic supraapreciată, cât si din punct de vedere bursier: evaluările companiilor sunt mult mai scăzute decât în 2007, avem investitori instituționali locali cu active mai mari, o structură mai diversificată a emitenților listati”, arată Nicu Grigoraș, directorul de tranzacționare al Intercapital Invest.

„În plus, epicentrul crizei e în China, iar relațiile economice dintre România și China sunt foarte mici, neglijabile ca impact asupra economiei”, spune și Radu Ciofu, analist senior la Admiral Markets. Desigur, vor fi efecte mai ales prin intermediul piețelor financiare, inclusiv pe moneda națională, ca și prin relațiile economice cu Uniunea Europeană, principalul nostru partener comercial. Chiar și așa însă, „pentru România criza aceasta va fi semnificativ mai blândă decât cea din 2008 – 2009”.

Un alt risc pentru piața de capital de la noi a fost identificat de Alin Brendea, care vede în primul rând că aceatsa este fragilă. „Dacă piața bancară are un gardian de calibru – BNR, pe piața bursieră nu deținem astfel de instrumente”, arată acesta.

Ce am învățat din trecut

Pe piața de capital putem spune că gradul de sofisticare al investitorilor locali a crescut semnifcativ față de 2007. „Acum, majoritatea investitorilor urmăresc cu mult mai multă atenție evoluția piețelor externe și gândesc strategia de tranzacționare la BVB într-un context mai larg”, spune analistul Intercapital Invest, care precizează că lipsa acestei atenții a dus, în 2007, la pierderi financiare foarte mari pentru investitori. De aceeași părere este și Alin Brendea, directorul Prime Transaction, care spune că, deși ce înveți din trecut nu se aplică perfect prezentului, „investitorii au devenit mai prudenți, mai calculați, mai „zgârciți” în evaluarea acțiunilor. Au deprins un comportament mai echilibrat”.

Problema este dacă criza va persista și mai ales cât va ține. „Cred că ne confruntăm cu un final de cliclu economic (șapte ani de creștere, doi ani de recesiune) caz în care scăderile ar trebui să mai continue”, arată Radu Ciofu. „În general, o scădere de final de ciclu durează între 9 și 12 luni, cu o depreciere de indicii bursieri de 30-40%. Deocamdată, cu indulgență, avem trei luni de scădere ca timp și 10-20% ca amplitudine”, completează analistul Admiral Markets.

Dacă trendul de depreciere se va prelungi, este clar că nici BVB nu va putea merge în altă direcție în condițiile în care investitorii instituționali reacționează în mod similar oriunde în lume. Partea pozitivă rămâne efectul negativ mai redus asupra economiei și situația noilor investitori, care vor fi tentați să cumpere acțiuni și pentru dividendele pe care companiile listate le oferă.

-6,3% este scăderea înregistrată de indicele Dow Jones Ind. în prima lună a anului

-11,5% este deprecierea Euro Stoxx 50, indicele principal al Zonei Euro

-15% este procentulajul de coborâre al indicelui chinez CSI 300

-10,2% a pierdut indicele BET al bursei de la București în 2016

Acest articol a apărut în ediția numărul 6 al revistei Capital, 8-14 februarie 2016.

Sursa: capital.ro