Fotograful australian de peisaje Peter Lik a stabilit un record mondial dupa ce un colectionar privat a platit 6,5 milioane de dolari pentru o poza a artistului, reprezentand o imagine a canionului Antelope din Arizona, in Statele Unite ale Americii.
Fotografia alb negru, intitulata "Phantom" ("Fantoma", n.r.), prezinta o raza de lumina care patrunde prin plafonul unei formatiuni carstice din canionul Antelope din statul american Arizona, informeaza time.com, potrivit Mediafax.
Recordul anterior a fost detinut de fotografia "Rhein II", realizata de Andreas Gursky, care s-a vandut in 2011 pentru 4,3 milioane de dolari. Nascut in 1959 in Melbourne, Australia, Peter Lik este cunoscut pentru fotografiile care au ca subiect peisajele si natura, mai ales in format panoramic.
Cele mai multe dintre imagini sunt tiparite in format foarte mare, de foarte buna calitate. Fotografiile sunt realizate cu ajutorul unei camere cu film, Linhof 617 Technorama, folosind filme fotografice produse de Fuji.
Cea mai scumpa fotografie vanduta vreodata: 6,5 milioane de dolari
Sursa: DailyBusiness