CITR a distribuit către creditori aproximativ 200 milioane de euro în ultimii trei ani

CITR a distribuit către creditorii companiilor din portofoliu aproximativ 60 milioane de euro numai în 2015. Astfel, totalul fondurilor primite de creditori de la CITR în ultimii trei ani a ajuns la aproximativ 200 de milioane de euro.

Sumele provin atât din vânzarea de active, deopotrivă core și non core, cât și din excedentul bugetar rezultat din activitatea curentă a firmelor din portofoliu, aflate în diverse stadii ale procedurii de insolvență.

În 2015, CITR a acumulat din vânzări peste 52 milioane de euro, din 241 de tranzacții, ce au vizat 115 companii, aflate în gestiunea CITR. Peste jumătate din sumă provine din valorificările de active din regiunea București - Ilfov.

"Rolul practicienilor în insolvență pare, la prima vedere, unul simplu – de a valorifica activele societăților în dificultate financiară pentru a stinge datoriile către creditori. În fapt, însă, la CITR ne-am propus un scop mai mare – acela de a contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri românesc, prin însănătoșirea companiilor cu probleme și redarea lor circuitului economic. Iar asta nu înseamnă doar să dăm o nouă șansă companiilor în dificultate, ci și să sprijinim creditorii să își continue fără probleme activitatea, în ciuda dificultăților partenerilor de business. Rezultatele anului 2015 ne arată că ne-am îndeplinit cu succes misiunea. Am reușit să identificăm chiar și noi surse de  finanțare pentru companiile în dificultate, astfel încât acestea să se poată redresa și să poată genera venituri în continuare”, a declarat Andrei Cionca, CEO CITR.

Activele vândute în 2015 au fost valorificate la un procent foarte bun, raportat la valoarea de evaluare – respectiv de 70% -, chiar dacă uneori reperul a constat în evaluări efectuate cu câțiva ani în urmă.

Finanțatorii au manifestat un interes crescut pentru activele rezidențiale, în special apartamente, blocuri și complexuri rezidențiale nefinalizate, spații comerciale în zone centrale și spații destinate producției sau depozitării în zone adiacente marilor orașe.


În total, în anul 2015, CITR a vândut peste 600 de utilaje de construcții și de producție, 386 de apartamente și peste 80 de terenuri din toate categoriile, urmate, într-un top al celor mai multe unități vândute, de case, spații de producție și depozitare și de imobile de birouri.

"CITR are un portofoliu complex de companii provenind din aproape toate domeniile de activitate, ca imobiliare, construcții, producție, comerț, farma etc. În cazul acestor companii, rapiditatea de decizie, viteza cu care se găsește finanțare pot face diferența între a continua activitatea și a închide porțile, dând oamenii afară, lăsând, poate, creditori cu creanța neîncasată etc. În acest context, este importantă capacitatea administratorului judiciar de a identifica soluții personalizate în funcție de tipul problemei cu care se confruntă compania aflată în dificultate și, mai ales, în funcție de factorii declanșatori. Timpul, expertiza și capacitatea practicianului în insolvență de a dezvolta o strategie la care să adere și celelalte două părți implicate în procedură – creditorii și compania aflată în dificultate - sunt elemente cheie pentru succesul unei restructurări”, a completat Vasile Godincă-Herlea, asociat coordonator CITR.