Decizia României de a aproba iniţierea procedurilor de încetare a valabilităţii tratatelor bilaterale de investiţii intra-UE, în urma solicitărilor exprese ale Comisiei Europene, creează nesiguranţă şi incertitudini cu privire la efectele iminente şi mai ales pe termen lung asupra drepturilor investitorilor străini.
Iar atractivitatea României poate să fie afectată în perspectivă, semnalele transmise fiind negative şi pentru potenţialele investiţii străine viitoare, în condiţiile în care se vor diminua garanţiile şi protecţia de care beneficiază investitorii, consideră Cosmin Vasile, managing partner la casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP). „În contextul solicitărilor repetate şi insistente ale Comisiei Europene de a pune capăt tratatelor bilaterale de protejare a investiţiilor intra-UE, întrebarea este dacă demersul prompt al României, cu motivarea formal justificată de a se conforma cu poziţia Comisiei Europene, este unul în totalitate asumat sub aspectul implicaţiilor. Prin recent promulgata lege, România face o declaraţie cu rezonanţă şi puternic mesaj negativ în legătură cu ideea de protecţie a investiţiilor străine şi cu privire la intenţia de diminuare a garanţiilor de care vor beneficia investitorii străini deja prezenţi în România, cât şi potenţialii noi investitori străini”, a declarat Cosmin Vasile.
Citeste mai multe pe BusinessMagazin