Cum schimba o directiva UE tendintele din piata centralelor termice

Cel mai interesant moment din piaţa de centrale termice a avut loc la sfârşitul lunii septembrie. Pe 26 septembrie a intrat în vigoare Directiva Europeană ErP (Efficiency related products) care reglementează etichetarea sistemelor de încălzire ca ansamblu.

„Etichetarea este în fapt un lucru cât se poate de normal. Consumatorii români sunt obişnuiţi cu un astfel de limbaj vizual dat fiind că etichetarea este folosită deja de ani buni în piaţa de produse electrocasnice” declară Olimpiu Achim, director general al Viessmann.

"Ca o consecinţă a acestei directive, care se aplică la nivelul tuturor ţărilor din UE, vom fi martori ai orientării consumatorilor către cazanele în condensație cu randament ridicat, în detrimentul celor convenționale care acum încă domină autoritar piața din România” mai spune Olimpiu Achim, director general al Viessmann.

Viessmann a introdus pe piaţa din România încă de la sfarsitul anilor ’90 tehnologia cazanelor în condensaţie, tocmai pentru că acesta oferă costuri mai mici la factura la gazele naturale în comparatie cu tehnologia pe care o putem numi generic „clasică”.

„Viessmann domină acest segment din piaţa centralelor termice, o zonă pe care mizăm şi de acum încolo. Centrala termică cu cazane în condensaţie se bazează pe o tehnologie mult mai eficientă decât cea clasică. Datorită acestui randament foarte ridicat investiția poate se amortizeze în doar cativa ani de la instalare” declară Olimpiu Achim.

Compania a comercializat în România peste 28.000 astfel de sisteme de încălzire în fiecare an.

La 9 luni din 2015, Viessmann a înregistrat o evoluţie pozitivă a cifrei de afaceri faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

„Avem o creştere bună a cifrei de afaceri, am depăşit 84 milioane lei la 9 luni, în contextul în care piaţa HVAC din România are un uşor trend pozitiv” declară Olimpiu Achim.

Grupul Viessmann este unul dintre liderii internaționali în producerea sistemelor de încălzire. Compania înființată în Germania în anul 1917 de către Johann Viessmann, este condusa în prezent de dl. Prof. Dr. Martin Viessmann, nepotul fondatorului. Cifra de afaceri a companiei a atins anul trecut 2,1 milliarde euro.

Viessmann numără în prezent peste 11.400 de salariați, este unul dintre principalii producători de echipamente de încălzire la nivel mondial și deține în Europa cea mai bine vândută marca de cazane de pardoseală. În România grupul Viessmann estre prezent inca din 1998 cu reprezentanta proprie ce numara la ora actual 60 de angajați.