De ce este importanta reciclarea aluminiului?

Aluminiul este foarte des utilizat datorita rezistentei sale la oxidare, proprietatilor mecanice bune si a densitatii sale mici. Este un material cheie pentru industria aerospatiala si cea a constructiilor.

Industria aluminiului promoveaza o abordare bazata pe ciclul de viata al produselor sale, care accentueaza responsabilitatea in gestionarea produselor, serviciilor si operatiunilor de-a lungul intregii durate de viata, de la produs la reciclare la produs nou.

Acest lucru implica gestionarea resurselor, minimizarea consumului de energie, a emisiilor si a deseurilor, pastrand in acelasi timp un accent pe beneficiile economice, sociale si de mediu pe care produsele din aluminiu le aduc societatii.

In practica industriala aluminiul este produs in doua moduri:

1. Pe cale directa din bauxita – aluminiul primar

2. Prin recuperarea deseurilor – aluminiul secundar

In general aliajele de aluminiu au o rezistenta la tractiune cuprinsa intre 70 si 700 MPa. Cele mai utilizate aliajele pe scara larga, pentru extrudare, au rezistente cuprinse intre 150 si 300 MPa.

Beneficiile reciclarii aluminiului

In Europa preocuparile care vizeaza problema deseurilor dateaza din anul 1975. Prin recuperare intelegem extragerea din deseuri a resurselor care pot fi refolosite. Aceasta  poate fi facuta prin reciclare, reutilizare sau regenerare. 

Pe linga beneficiile pe care le are reciclarea asupra mediului inconjurator exista si beneficii de natura economica.

Pentru obtinerea aluminiului secundar consumul de energie este mai redus decat cel pentru producerea aluminiului primar, motiv pentru care procedeul este considerat mai favorabil mediului. In functie de tehnologia de ardere si de procesul utilizat, consumul de energie la recuperare se situeaza intre 500 kJ/to si 2.000 kJ/to.

Reciclarea este esentiala pentru o dezvoltare sustenabila. Aceasta practica permite resurselor sa fie salvate, iar cantitatea de deseuri sa fie redusa. Crearea si promovarea pietei de desfacere cu produse reciclate si dezvoltarea materialelor reciclate sunt fundamentale. Aluminiul reciclat este valoros pentru ca este usor de reciclat si in urma acestui procedeu nu isi pierde din calitate. Reciclarea produselor din aluminiu pe viitor aduce un beneficiu pentru binele societatii in totalitate.