Daca e vorba sa isi cumpere un gadget, cei mai multi dintre romani viseaza la un smartphone de ultima generatie. Urmeaza tabletele, televizoarele si abia apoi alte gadgeturi precum laptopurile, camerele foto si video. Iar atunci cand e sa aleaga, multi dintre cumparatori sunt dispusi sa inchida ochii la performante si la gradul de uzura (second-hand) pentru un pret cat mai bun.
Potrivit unul studiu GfK Omnibus, telefoanele de ultima generatie, cu sistem de operare (Android, iOS, Blackberry ) au inregistrat, in ultima vreme, o evolutie de vanzari fulminanta.
Conform datelor statistice, noile modele de smartphone-uri lansate in ultima perioada au contribuit la cresterea acestui segment cu 58%. In acest timp, piata de telefoanele mobile clasice au inregistrat o scadere de vanzari de 29%, arata studiul GFK.
Pe ansamblu, valoarea totala a pietei de telefoane mobile si smartphone-uri noi a crescut cu 18% in primul trimestru al lui 2013 fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 88 de milioane de euro.
Smartphone-ul, produs aspirational?
“Smartphone-ul este un produs aspirational, la fel ca masina germana, parfumul si hainele de firma. Multi dintre romani fac sacrificii financiare pentru a si le procura, tendinta pe care comerciantii o cunosc si o exploateaza cu o rata de succes chiar mai puternica decat in Occident”, explica expertii IT.
Dovada ca, potrivit GfK Omnibus, 82% dintre romanii care detin un telefon mobil declara ca au cumparat acest gadget nou. Procentul este similar atat la telefonul mobil obisnuit cat si la smartphone.
Preferinta pentru „nou” este sustinuta in mare parte de ofertele avantajoase ale operatorilor de telefonie la aparatele noi, dar si de dorinta de a detine un telefon proaspat iesit din fabrica, ca o garantie a unei utilizari cat mai indelungate si fara probleme.
Tendinta este similara si pentru produsele IT, 83% dintre romanii care detin un computer (desktop sau laptop) spun ca l-au achizitionat nou, o alegere influentata de dorinta de a beneficia de garantie, evitand astfel eventuale probleme care pot aparea in cazul produselor IT second hand.
Piata second-hand, extreme de puternica
Teoria chilipirului functioneaza cu succes si in piata IT&C. Dincolo de cei care au bani sa isi cumpere ultimele modele de iPhone, Samsung etc., multi dintre clienti se uita in primul rand la pretul produsului, cel mai relevant criteriu in selectia ofertelor.
Potrivit rezultatelor studiului, barbatii, persoanele care au venituri personale scazute (mai mici de 1000 lei), tinerii cu varste intre 19 si 24 de ani, dar si utilizatorii de cartele telefonice sunt mai degraba interesati sa le achizitioneze smartphone-uri la mana a doua.
“Pentru aceste segmente, dorinta de a fi in pas cu tehnologia avansata se confrunta cu constrangerile de buget, la final beneficiul de a avea un gadget nou nemaifiind relevant”, explica expertii GFK.
Dintre proprietarii de smartphone-uri second hand, 75% au declarat ca au preferat sa cumpere de la o alta persoana, in vreme ce doar 10% s-au orientat catre site-uri de vanzare – cumparare.
La polul opus se situeaza bucurestenii (96%), dar si abonatii (95%) care prefera telefoanele noi.
Tendinta spre gadgeturi la mana a doua este si mai puternica in piata telefoanelor mobile clasice. 81% dintre cei care detin un asemenea telefon au avut drept furnizor o alta persoana. Din randul acestora, cei mai multi detin cartele telefonice si mai putin abonamente.
“Aceasta reprezinta o solutie la indemana care nu necesita o investitie financiara foarte mare in contextul in care probabil nici valoarea lunara a cheltuielilor cu numarul respectiv nu este una considerabila”, explica expertii GFK.
La ce gadgeturi viseaza romanii?
Dincolo de telefoane, romanii sunt interesati sa cumpere tablete cat mai performante si televizoare de ultima generatie.
“Tableta este considerat un gadget convenabil in activitatea de zi cu zi. Iti ofera posibilitatea de a naviga pe internet, de a vedea un film in orice spatiu”, explica expertii in IT&C.
“Este mai usoara ca un laptop, bateria tine mai mult, iar sistemul tactil ofera o experienta superioara”, mai spun acestia.
Tabletele sunt urmate in topul preferintelor de televizor, pana nu demult gadgetul preferat al romanilor.
Televizoarele de ultima generatie, LED Full HD, cu diagonale de peste 80 centimetri sunt cele mai cautate.
“Un impact puternic in acest segment il are televiziunea HD, oferta de programe de inalta rezolutie determinand multi romani sa isi cumpere televizoare cat mai performante. Si televizoarele inteligente, smart-tv-urile devin tot mai atractive, odata cu scaderea preturilor”, mai spun acestia.
In clasamentul gadgeturilor, dupa tablete si televizoare, urmeaza cateva produse clasice, precum laptopurile si aparatura audio-video.
De la smartphone-uri la ceasurile inteligente: Ce gadgeturi prefera romanii?
Sursa: Daily Business