Majoritatea romanilor considera ca este ridicat costul unui imprumut, iar atunci cand acceseza un astfel de produs sunt atenti in principal la dobanda aplicata, dar si la valoarea ratei sau suma rambursta la sfarsitul contractului.
Potrivit unui studiu realizat de brokerul de credite Kiwi Finance, 87% dintre respondenti au ales dobanda ca fiind cel mai important criteriu in alegerea ofertei de finantare, 83% dintre intervievati pun pe locul doi importanta valorii ratei lunare si 79% suma pe care o ramburseaza la finalul perioadei de creditare.
Interesant insa este ca pentru clienti este mai important ca bancile sa isi respecte termenele de raspuns promise (79%) si sa comunice transparent pe parcursul analizei dosarului de credit (69%) decat reputatia bancii ( 55%) sau rapiditatea cu care acorda credite (63%).
Totodata, 72% dintre romani considera inca ridicat costul creditului, in timp ce 28% considera actualele costuri rezonabile sau scazute.
“Contrar perceptiei generale, costurile creditelor destinate persoanelor fizice sunt la un minim istoric, cu tendinta generala de scadere. In prezent DAE (Dobanda Anuala Efectiva) minim pentru un credit ipotecar in euro este de 5%, iar cel mediu este de 6,4%, valoare cu 1,1 puncte procentuale mai scazuta decat valoarea medie inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut, scaderea fiind generata in principal de diminuarea valorii indicelui Euribor”, a declarat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.
In privinta gradului de incredere in sursele de informare pentru accesarea unui credit, este de remarcat ca, in afara brokerilor de credit cu 85% si a bancilor cu 80%, internetul ca si sursa de informare, cu un procent de 66% prezinta o incredere semnificativ mai mare decat mediile convenionale de informare (rudele si prietenii, liderii de opinie, publicatiile, televiziunea si materialele publicitare).
Intrebati la cine apeleaza atunci cand hotarasc sa acceseze un credit, acestia au raspuns ca intra in sucursalele bancilor (55%), aplica online (50%), apeleaza la brokerii de credite (40%) sau urmeaza recomandarile rudelor/prietenilor (6%).
“Este al 4-lea an consecutiv in care facem acest studiu si remarcam faptul ca brokerajul de credite a devenit o optiune reala in randul clientilor si castiga credibilitate de la un an la altul. Accesarea serviciilor de consultanta, informare si asistenta pentru solutii de creditare arata o maturizare a pietei, mai multa grija si atentie din partea clientilor in optiunile de finantare si validarea unei industrii cu un potential inca foarte mare in Romania”, a completat Anca Bidian.
Studiul “Cum isi aleg romanii creditul” a fost realizat de Kiwi Finance in perioada iulie - decembrie 2012 in mediul online, 6 intrebari cu raspunsuri multiple, pe un esantion de 1.350 de persoane, mediul urban, cu venituri cuprinse intre 1.500 si 4.500 de lei.
Brokerul de credite Kiwi Finance a fost infiintat la sfarsitul anului 2003. In prezent detine o retea teritoriala de 33 de sucursale si francize in toata tara. De la infiintare si pana in prezent, brokerul a intermediat credite in valoare de aproape 650 de milioane euro la peste 130.000 de clienti.