Anul trecut am pornit în căutarea antreprenorilor necunoscuți, dar cu afaceri impresionante. Aici, în România. Continuăm povestea proiectului "România Poate" și în 2018, cu același scop, la care se adaugă și întrebarea "de ce aici?". Credem în continuare că șansa României este reprezentată de antreprenoriat, IMM-uri, oameni cu inițiativă și care riscă totul.
De ce am vrut să facem proiectul ăsta? De ce ar fi diferit de celelalte? Alături de Patria Bank scopul nostru e să găsim business-uri despre care nu s-a mai scris poate sau care sunt cunoscute doar într-un județ, deși au afaceri în toată România sau și în Europa. Și au succes. Afaceri construite cu greu, de la începuturi, până astăzi, când s-au extins.
Anul trecut am descoperit alături de voi poveștile unor oameni care exportă profile metalice în toată Europa, produse la Bistrița, sau afaceri care au pornit de la câteva detectoare de fum cărate într-o geantă, iar astăzi sunt principal furnizor de soluții de monitorizare de gaze. Am descoperit și afaceri în agricultură, o zonă unde România are un potențial uriaș. Așa am dat de afaceri care au început ca o cercetare și au ajuns să inoveze cu produse pentru culturile agricultorilor sau de producători de semințe. Pentru că numele nostru, start-up.ro, nu înseamnă că ne vom limita doar la tehnologie, ci vom căuta acele afaceri care fac o țară întreagă mândră.
Mai multe pe start-up.ro