Tim Berners-Lee, omul care a oferit epocii moderne una dintre cele mai revoluționare invenții, transformând complet societatea și modul de viață pentru miliarde de oameni din întreaga lume, vine în premieră în România.
Sir Tim Berners-Lee va vorbi în data de 12 noiembrie, în cadrul conferinței McCann/Thiess, despre motivația care a stat în spatele ideii de World Wide Web și despre felul în care a reușit să transforme această idee în realitate.
Absolvent al Universității Oxford, invitatul conferinței McCann/Thiess a inventat WWW-ul în anul 1989.
Componentele dezvoltate de el la acel moment, precum URL, HTTP sau HTML, au fost rafinate pe măsură ce tehnologia s-a răspândit, fiind și în prezent esențiale pentru navigarea internetului.
Inventarea World Wide Web-ului a reprezentat un moment cheie în dezvoltarea Erei Informației. Gândit inițial ca un instrument de cercetare, pentru a fi utilizat de către oamenii de știință din universități din întreaga lume, Web-ul a devenit rapid o manieră de a comunica și de a face schimb de informații (text, conținut foto, audio sau video) pentru un public mult mai larg. El le permite utilizatorilor să interacționeze cu mai mulți oameni în același timp, chiar dacă aceștia se află la distanță, cu ajutorul internetului.
"Este aproape imposibil să ne imaginăm cum ar arăta lumea fără World Wide Web. WWW sunt poate cele mai importante 3 litere din istoria recentă a civilizației, cele care au transformat radical modul în care gândim, comunicăm, consumăm și trăim", a declarat Bogdan Enoiu (foto), director general McCann Worldgroup România.
Tim Berners-Lee este încă parte din povestea WWW-ului, la peste 25 de ani de la inventarea lui, deținând poziții de conducere în numeroase asociații sau organizații ce vizează dezvoltarea continuă a acestui instrument revoluționar. Printre altele, el este directorul Fundației World Wide Web, lansată în 2009 cu scopul de a maximiza potențialul pozitiv al Web-ului asupra umanității.
McCann Worldgroup România și Thiess Holding au lansat anul acesta seria de conferințe pe teme de leadership, educație, sport și inovație - McCann/Thiess Conferences.
American Heroes, A Leadership Lesson a fost evenimentul care i-a adus în România pe doi dintre cei mai apreciați militari americani, în timp ce invitatul special al conferinței Justițiarul va fi faimosul Antonio Di Pietro, una dintre figurile legendare ale justiției internaționale.
A treia conferință din serie îl va aduce în premieră în România pe sir Tim Berners-Lee, cel care, din dorința de a regândi felul în care oamenii accesează sau distribuie informații și felul în care aceștia lucrează împreună, a dezvoltat un instrument care a devenit esențial pentru societatea modernă.
Inventatorul WWW-ului vine în premieră în România
Sursa: dailybusiness.ro