Nu faceţi afaceri cu statul şi uitaţi că România are graniţe – sunt doar două dintre sfaturile pe care Liviu Drăgan le-a dat la evenimentul Meet the CEO, sfaturi pe care niciunul dintre cei peste 40 de şefi de companii care au participat nu le-au mai oferit până acum. Părintele Charisma, suită de aplicaţii de business prin care se derulează 10% din PIB-ul României, a vorbit despre evoluţia sa şi a afacerii TotalSoft, începută acum 20 de ani.
În luna iunie a anului 1994 Liviu Drăgan se afla pe calea Dorobanţi, pregătind înfiinţarea TotalSoft, care s-a produs în mod oficial în decembrie. O prevedere legislativă în vigoare la acea dată spunea că o firmă deschisă până la finele anului era scutită de plata impozitului pe profit timp de cinci ani şi asta l-a motivat. „Eu habar n-aveam de asta, dar mă sfătuise cineva... Din acest motiv, sunt foarte multe firme înfiinţate în 1994“, zâmbeşte Drăgan.
Ideea de a înfiinţa o firmă care să se ocupe de producerea de software în 1994 a concurat cu posibilitatea plecării în Canada, pentru o carieră universitară. „Trebuia să mă duc acolo la o universitate, să continuu o carieră universitară, aveam totul aranjat, şi apartament, şi job, şi un salariu, nu foarte mare. Atunci a venit un prieten de-al meu care mi-a propus să facem o firmă de soft.“ Liviu Drăgan a terminat Facultatea de Electroenergetică.
I s-a părut firesc să urmeze această facultate, pentru că tatăl său era profesor universitar în domeniu şi era fascinat de ce făcuse acesta. „Mi-am dat şi doctoratul în Electroenergetică şi cred că datorită acestui lucru, pentru că aveam nevoie foarte de mult de computer, am deviat spre soft şi practic am lucrat numai în soft.“
Până la doctorat, a fost un elev conştiincios şi un student asemenea. „Am terminat în anii ‘80 şi mă gândeam să urmez o carieră universitară. Eu nu am dat de comunism decât după '80, în şcoală nu îl simţeam. Apoi m-am lovit de comunism şi bineînţeles că eram revoltat, mă gândeam: «Să fug, să nu fug?»; a fost o perioadă, între '80 şi '89, îngrozitoare pentru mine pentru că nu ştiam de fapt ce vreau să fac, eram foarte ambiţios şi mă gândeam să fac o carieră universitară, dar nu eram foarte fericit“. Nu a fugit niciunde înainte de 1989 („...între '80 şi '89 nu am ieşit o zi din ţară, nici măcar în Bulgaria. Iar acum am cam 70 de zboruri pe an, e o diferenţă destul de mare...“), însă imediat după Revoluţie a plecat timp de 3-4 ani din ţară, lucrând ca progamator freelancer.
„Am trăit un an de zile în Argentina, la Buenos Aires, apoi am lucrat în Africa, Asia, Italia, în mai multe locuri. Mărturisesc ceva care o să vă şocheze: din punctul de vedere al salariului, câştigam mai bine atunci decât acum, deşi acum aş putea să îmi fixez singur salariul.“ Salariul acela deosebit îi era oferit de o firmă germană de consultanţă care activa în domeniul petrolier şi urmărea cum se desfăşoară diverse proiecte din domeniu; Drăgan trebuia să facă tocmai programele care raportau aceste evoluţii. „Nu era foarte complicat, mi se păreau lucruri simple, dar pe care trebuia să le fac foarte rapid.“
I-a fost greu să se desprindă de lumea expatriată, odată din pricina câştigurilor mari, dar şi din cauza plăcerii de a descoperi lumea (ţineţi cont că era o perioadă în care globalizarea nu spunea nimic, nimănui). „Era fascinant să cunoşti lumea ca expatriat, oameni din toate părţile lumii. Era pentru mine o probă, pentru că intram într-o competiţie pe care nu o mai ştiam şi mă simţeam foarte bine. În lumea expatriată, în Africa sau în Asia, erau lucruri foarte complicate şi simţeai că nu poţi să continui la infinit. Erai foarte folosit, erai un supporting person, iar statutul ăsta de supporting este foarte bine plătit, dar temporar.“ Aşa că s-a oprit.
S-a întors în ţară şi a venit la centrul de calcul al Energomontaj, o companie cu mii de angajaţi la acea vreme. De acolo a plecat cu şase colegi şi a făcut TotalSoft. „Cei şase oameni sunt încă alături de mine, sărbătorim 20 de ani. Sigur că atunci când am înfiinţat TotalSoft nu aveam decât ambiţia de a face cea mai puternică companie de soft din România, dar nu aveam viziunea, habar nu aveam cum să o fac. Retrospectiv vorbind, aş putea spune că mi-a ieşit, fără să revendic drepturi de vizionar. Cred că ambiţia de multe ori te ajută.“
