Legea privind facilităţi fiscale pentru plata obligaţiilor datorate de contribuabili, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea legii pentru aprobarea OUG 44/ 2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, informează Administraţia Prezidenţială.

În octombrie anul trecut, Guvernul a adoptat această ordonanţă de urgenţă care prevede că toţi cei care îşi vor achita până la 31 martie 2016 obligaţiile de plată datorate bugetului general, restante la 30 septembrie 2015 şi administrate de ANAF, vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere.

 


De asemenea, potrivit actului normativ, contribuabilii care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor principale restante stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale vor putea beneficia, condiţionat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie, administrate de ANAF.


De aceste facilităţi fiscale vor putea beneficia, dacă îndeplinesc condiţiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică. Conform OUG, pentru a beneficia de anularea penalităţilor de întârziere şi a cotei de 54,2% din dobândă, contribuabilii trebuie să depună o cerere în acest sens la organul fiscal.

Sursa: capital.ro