Cum ar fi ca magazinul tău să fie vizitat de 30 de milioane de persoane în 10 ani? Lucrul acesta li s-a întâmplat suedezilor de la IKEA, în România.
Unele produse IKEA îmi plac. Altele nu. Unele mi se par rezistente şi bine lucrate. Altele mă lasă să cred că s-ar putea rupe după câteva încercări. Pe cele ”rezistente” le-am încercat. Și chiar au fost dăţi în care m-am înşelat în convingerea mea. Dar au fost şi situaţii care m-au determinat să merg în magazin încă o dată. Și încă o dată. Revenind: ”Nu toate produsele IKEA îmi plac. Pe unele nu mi le-aş cumpăra niciodată”. Dar nu este lucrul ăsta valabil peste tot, în orice magazin am (fi) intra(t)? Aşadar, multe din produsele cumpărate de la ei acum câţiva ani le folosesc şi astăzi. Și nu s-au demodat. Nici decolorat.
În fapt, dacă ar fi să dăm puţin timpul înapoi, secretul lor de business stă tocmai în modul în care au învăţat să jongleze cu nevoia consumatorilor de ”nou”, cu designul, cu materialul folosit şi cu preţul. Au produse de toate felurile ”colorate în toate culorile”. La propriu şi la figurat. Că ne referim la preţuri, că ne referim la modele. Și aşa mai departe.
Au venit în România acum 10 ani (vârstă pe care o sărbătoresc anul acesta), au lansat modele nemaivăzute de publicul de masă, până la vremea aceea; au impus amenajări moderne, ieşite din tipar şi funcţionale în acelaşi timp, au ştiut să exploateze la maximum cei 50 de metri pătraţi dintr-un apartament cu două camere; au oferit idei pentru o garsonieră de 35 de metri pătraţi şi, mai apoi, s-au uitat către casele mari, de peste 100 de metri pătraţi. Altfel spus, apartamentele ”chibrit” din blocurile comuniste au fost ca ”un loz câştigător” pentru suedezi.
Acum, numărând din prima zi de când au deschis şi până astăzi, ”120 de milioane de produse şi-au găsit locul în casele românilor”, spune Violeta Neniţă, directoarea magazinului IKEA Băneasa, cu 30 de milioane de vizitatori şi peste 2.500 de oameni care au lucrat acolo. E mult? E puţin? Un lucru este clar: odată cu deschiderea de noi magazine la nivel local (aşa cum au plănuit acţionarii grupului), o să crească şi numărul angajaţilor.
În prezent, 569 de oameni lucrează la Ikea România, împărţiţi pe departamente. De fapt, fix cum se întâmplă într-o corporaţie (chit că nu sunt un fan al corporaţiilor), aşa funcţionează lucrurile şi aici. Există o mână de angajaţi care se trezesc cu noaptea în cap, iar alţii care părăsesc locul de muncă seara, târziu. E un flux continuu acolo. Și se lucrează în schimburi.
”Noi am început la 4 dimineaţa. Astăzi am descărcat şapte camioane de marfă. S-ar putea spune că a fost o dimineaţă uşoară. În general, descărcăm 10 camioane”, spune Cristian Ioniche, manager Logistică. Cu o completare: media în cea mai aglomerată perioadă a anului, septembrie-decembrie, este de 14 camioane pe zi. ”Zilnic, manipulăm între 1.000 şi 2.000 de articole. În total, lucrăm 30 de persoane până în ora 10.00, la departamentul de logistică. Numărul se dublează după această oră”, adaugă Ioniche. Iar în perioada de vârf, se mai adaugă 20% la acest număr.
Reduceri de 10%
Cumva, o perioadă aglomerată ar putea fi şi de acum până pe 21 martie (când magazinul din Băneasa împlineşte 10 ani), odată cu lansarea unor reduceri de 10% la zece game diferite de produse. ”Ne petrecem 85% din viaţă în interior, aşa că este normal ca design-ul să ne influenţeze starea de spirit. Ne dorim să venim constant cu idei noi pentru a aduce în casele românilor ceea îşi doresc şi au nevoie”, adaugă şi Violeta Neniţă.
În altă ordine de idei, din datele companiei mai reiese că, în toţi aceşti ani, cel mai mare bon înregistrat a fost de 104.568 lei, clientul respectiv mobilându-şi simultan mai multe camere din casă. De asemenea, cea mai vândută familie de mobilier a fost familia de sisteme de depozitare pentru camera de zi Besta, cu peste 390.000 de bucăţi vândute în 10 ani. Și farfuriile şi bolurile din gama Oftast s-au vândut în peste 1,6 milioane de bucăţi, în timp ce prăjitura cu migdale Almondy a însemnat aproape 1,4 milioane de bucăţi vândute.
Al doilea magazin
Referitor la extindere, la începutul acestui an, reprezentanţii grupul suedez, controlat de miliardarul Ingvar Kamprad, au anunţat că Primăria Generală a Capitalei a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru cel de-al doilea său magazin din România, care va fi localizat în estul Bucureştiului, lângă platforma industrială Policolor. Suedezii vor să deschidă în total nouă magazine în România, cel mai mare număr de unităţi din regiunea de sud-est a Europei.
Retailerul a cumpărat în 2014 un teren de 13,7 hectare ce a aparţinut fabricii Anticorosiv de la fondul de investiţii Broadhurst Investments, reprezentat de omul de afaceri Siminel Andrei.
Noul magazin va fi construit pe piloni, va avea o suprafaţă de aproximativ 37.000 de metri pătraţi şi va contribui la crearea a 300 de locuri de muncă. Dezvoltarea proiectului presupune o investiţie de 80 mil. euro, care se referă la valoarea cumulată a terenului şi a construcţiei, potrivit companiei.