Guvernul va aloca in acest an un plafon al garantiilor care pot fi emise pentru programul "Prima masina" de 350 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotarare, care prevede si posibilitatea altori finantatori interesati de program sa se inscrie pana la data de 2 martie.
Persoanele care vor achizitiona un autovehicul prin programul "Prima masina" vor beneficia de o perioada de creditare de maximum 5 ani, la un cost al masinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, si cu o dobanda subventionata in proportie de 50%.
De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu varsta de minimum 18 ani, care obtin venituri si care indeplinesc si celelalte criterii de eligibilitate, printre care sa faca dovada, cu declaratia pe proprie raspundere, ca nu au mai detinut in proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vanzator sa ateste ca autoturismul achizitionat prin program este nou, indeplineste cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5, este achizitionat de la o persoana juridica care are ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor si are un pret de achizitie care nu depaseste suma de 50.000 lei, la care se adauga TVA, dupa caz, informeaza Mediafax.
Prima masina: Care este plafonul garantiilor pentru 2015
Sursa: Dailybusiness