Dracula este un brand atat de popular incat la OSIM au fost depuse de-a lungul timpului sute de cereri pentru inregistrarea unor denumiri care sa cuprinda numele faimosului conte. Printre cei carora le-au fost aprobate solicitarile se numara un mare producator de bauturi alcoolice din Romania, care acum lupta pana in panzele albe pentru marcile sale "vampiresti".
De la producatori de carnati si pana la organizatori de expozitii canine si festivaluri internationale, multi vor sa isi promoveze produsele si serviciile sub denumirea Dracula.
O categorie de produse pentru care numele contelui a fost solicitat mai des la OSIM este cea a bauturilor alcoolice. Astfel, inca din anii '90 o companie din imperiul fratilor Ioan si Viorel Micula a inregistrat marci cu denumirea Dracula pentru bauturi precum vodka.
Recent, compania acestora European Drinks a dat in judecata un fost senator din Galati si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM), contestand o decizie a autoritatii in domeniul brandurilor.
Marius Gerard Necula, presedintele Fundatiei "Ordinul Cavalerilor Dracula", dupa cum se prezinta pe propria pagina de Facebook, a depus in vara lui 2013 trei cereri la OSIM pentru inregistrarea unor denumiri ce contin numele Dracula.
Una dintre ele viza inregistrarea marcii "ORDINUL CAVALERILOR DRACULA SPIRIT BOTTLED IN TRANSILVANIA, THE LAND OF DRACULA".
European Drinks, care la randul sau detinea brandul "Dracula’s Spirit" (foto), a depus contestatie la inregistrarea marcii de mai sus de catre fostul senator galatean.
Dupa ce a pierdut disputele de la masa OSIM, producatorul de bauturi alcoolice din Bihor a decis sa apeleze la instanta.
European Drinks ataca astfel decizia Comisiei de Contestatii si Marci, prin care Marius Gerard Necula a primit aprobarea de a utiliza denumirea ce include "spiritul lui Dracula".
Ramane de vazut cum se va finaliza disputa in instanta pentru "spiritul" contelui ce a inspirat multe filme de la Hollywood si a facut Romania celebra peste hotare.