Profitul HSBC, cel mai mare grup bancare european, a scăzut anul trecut la 13,52 miliarde de dolari

Profitul net al HSBC, cea mai mare bancă europeană, a scăzut anul trecut cu 1,2%, la 13,52 miliarde de dolari, "din cauza mediului economic dificil", transmite BBC, preluat de Agerpres.

 

Profitul înainte de taxe a crescut în 2015 cu 1%, la 18,87 miliarde de dolari, sub estimările analiştilor, care se aşteptau la 21,8 miliarde de dolari. În trimestrul patru din 2015, banca a înregistrat pierderi înainte de taxe de 858 milioane de dolari.

 

"Performanţele financiare sunt în linii mari satisfăcătoare deşi ne-am confruntat cu un mediu economic dificil. 2015 a fost un an marcat de turbulenţe pe pieţele financiare şi de schimbarea condiţiilor economice, în special în urma declinului semnificativ al preţului ţiţeiului şi al materiilor prime, atribuite parţial temerilor privind încetinirea creşterii Chinei", a afirmat preşedintele grupului britanic, Douglas Flint.

Banca a propus majorarea dividendelor pentru 2015 la 0,51 dolari, de la 0,50 dolari pentru 2014.

HSBC a decis să-şi păstreze operaţiunile din Turcia, deoarece ofertele primite pentru această subsidiară nu au fost în interesul acţionarilor, a anunţat luni directorul general al grupului britanic, Stuart Gulliver.

"Prin urmare am decis să păstrăm şi să restructurăm operaţiunile noastre din Turcia şi să ne concentrăm pe reţeaua de retail", a precizat Gulliver.

Luni la prânz acţiunile HSBC listate la Bursa de la Hong Kong înregistrau un declin de 0,5%.

Săptămâna trecută, HSBC a anunţat că îşi va menţine sediul central la Londra, respingând ideea de a-şi muta cartierul general la Hong Kong, principalul său loc de generare a profitului.

Hongkong and Shanghai Banking Corporation a fost înfiinţată în anul 1865 în fosta colonie britanică pentru a finanţa schimburile comerciale în creştere între Europa şi China. Într-un comunicat de presă, HSBC a precizat că după o analiza strategică care a durat aproape un an boardul său a decis, în unanimitate, împotriva mutării sediului în condiţiile în care Londra are numeroase avantaje şi este "ideal situată".

Unii investitori au încurajat HSBC să ia în considerare mutarea sediului din Marea Britanie, din cauza taxei pe bilanţurile băncilor introdusă după criza financiară mondială. În replică, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat că taxa va fi redusă la jumătate şi, mai important pentru HSBC, nu se va aplica pentru activele de peste hotare ale băncilor britanice.

"Londra este unul din cele mai importante centre financiare internaţionale şi locul unde se află numeroşi specialişti internaţionali talentaţi. De aceea, rămâne amplasarea ideală pentru a fi baza de operaţiuni a unor instituţii financiare globale precum HSBC", a precizat banca britanică într-un comunicat de presă.

Aproximativ 48.000 din cei 257.000 de angajaţi ai HSBC lucrează în Marea Britanie. În Hong Kong, HSBC are aproximativ 20.000 de angajaţi dar această regiune este responsabilă pentru 46% din profitul înainte de taxe al băncii. AGERPRES

Sursa: capital.ro