Qipa, companie de training si coaching cu abordare neconventionala, estimeaza ca in anul 2015 piata va inregistra o crestere de pana la 10 - 15%, aceasta datorandu-se in primul rand recastigarii increderii post-criza, dar si a constientizarii nevoii clare de training in toate domeniile.
Qipa previzioneaza ca anul 2015 va fi unul de crestere in randul trainingurilor de vanzari si management, mai ales in contextul generatiei millennials. O mai mare atentie este oferita stilului de management, pentru ca, odata cu repozitionarea pietelor si produselor, filosofia de vanzari si management trebuie regandita si adaptata noilor tendinte.
Asadar, avand focus pe vanzari si management, clientii din Romania raman conservatori in ceea ce priveste trainingurile, pe cand in tarile vestice se pune deja accent pe crearea si implementarea programelor de engagement si de work-life balance, spun reprezentantii Quipa.
Industriile care vor inregistra o crestere evidenta a nevoii de training sunt in continuare farma si IT&C, plecand de la obiectivele de business bazate pe perceptia dezvoltarii ca un proces lung, care are la baza strategia companiei si nivelul real de pregatire al angajatilor.
“Piata farma ramane o prioritate pentru noi prin prisma experientei, a portofoliului extins si a faptului ca am dezvoltat produse de training 100% dedicate, cum ar fi QsimPharma – simulare online de business, singura de acest tip de pe piata. O alta zona de interes pentru noi in 2015 este IT&C”, declara Ioana Pielescu (foto), managing partner Qipa.
Majoritatea companiilor care apeleaza la traininguri sunt in continuare multinationalele, care resimt cert nevoia de dezvoltare continua a angajatilor, dar se remarca si o nevoie in crestere din partea companiilor locale, care incep sa constientizeze rolul unor angajati bine pregatiti. In piata se observa, totodata, ca tendinta, ca fostii angajati din corporatii, cu varsta peste 40 de ani, care isi creeaza propriile business-uri, includ in bugete trainingurile, intelegandu-le importanta.
“O mai profunda maturizare, atat a furnizorilor, cat si a clientilor de training, se va vedea in urmatorii cinci ani, odata ce dezvoltarea va fi perceputa ca un proces pe termen lung, avand ca baza de plecare strategia companiei si nivelul real de pregatire al angajatilor. Astfel, este important ca fiecare training sa fie ancorat in realitatea companiei, din punct de vedere al business-ului si resurselor umane”, a completat Ioana Pielescu.
In ceea ce priveste gradul de fidelizare al clientilor, core business-ul QIPA este realizat in principal de clientii vechi, cei noi reprezentand intre 15-20%. Cele mai cautate programe sunt QsimPharma – simulare online de business dedicata industriei farma si Followership – program original Qipa, dezvoltat in colaborare cu compania Votive LLP UK.
In cazul programelor traditionale de dezvoltare a echipelor de vanzari, se observa o evolutie pozitiva a noi nise, cum ar fi cea de Sales Process Efficiency. Astfel, se resimte nevoia unei intelegeri mai profunde a procesului de vanzare si a unei abordari a acestuia din punct de vedere strategic, la diferitele niveluri de executie sau decizie.
Infiintata in 2003, Qipa este o companie de training si coaching cu o abordare neconventionala, in care activeaza traineri cu cel putin 10 ani de experienta in training si peste 15 de business, cu istoric in middle si top management.
Quipa: Romania ramane conservatoare la capitolul training. In vest se pune accent pe programe de tip „work-life balance”
Sursa: Dailybusiness