„Sunt un tip ocupat şi petrec două zile şi jumătate aici. Luăm în foarte serios această piaţă“, a spus Jim Ryan, preşedintele Sony Interactive Entertainment Europe, vorbind despre regiunea Europei de Est în cadrul unei discuţii în sediul proaspăt deschis al Sony din Praga, într-o sală de şedinţe răcoroasă şi unde erau prezentate produsele companiei japoneze, printre care şi două seturi de PlayStation VR, noul produs al companiei destinat realităţii virtuale.
În această regiune, mai ales în România, creăm o categorie de entertainemet care înainte nu exista. Creşte foarte mult regiunea Europei de Sud-Est, probabil că avem cea mai mare rată de creştere în această zonă faţă de oriunde în lume“, continuă Ryan aplecat în faţă şi sprijinindu-şi coatele pe genunchi. Este îmbrăcat casual cu o pereche de blugi şi o cămaşă albstru închis deschisă la doi nasturi. Vorbeşte calm, chibzuind la fiecare răspuns. Face o pauză de gândire chiar şi înainte de a-mi spune că jocul lui preferat este Doom (versiunea 2015) dar că se distrează jucându-se şi la jocuri video Lego alături de fiica sa de nouă ani.
PlayStation, ce se află pe piaţă încă din 1994, este un produs emblematic pentru Sony, iar a patra reiteraţie a consolei se bucură de un succes enorm. De la lansare, în noiembrie 2013 (SUA), până în prezent consola s-a vândut în peste 43 de milioane de exemplare şi japonezii plănuiesc să mai adauge încă 20 de milioane de unităţi până în martie 2017.
De fapt, în ziua discuţiei cu Jim Ryan, Sony a anunţat rezultatele înregistrate în primul trimestru financiar, iar divizia de gaming a companiei s-a dovedit a fi o componentă foarte importantă pentru portofoliul companiei japoneze. Aproximativ 3,2 miliarde de dolari au fost generate de această divizie în ultimele trei luni, în creştere cu 14,5% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2015. Mai mult decât atât, gamingul a adus profituri companiei de aproape 427 de milioane de dolari, adică 78% din profitul total de 546 milioane de dolari înregistrat de Sony.
În raportul companiei este precizat că la acest rezultat nu au contribuit doar vânzările de hardware, ci şi „creşterile semnificative ale vânzărilor de software pentru PS4, inclusiv cele efectuate prin intermediul PlayStation Network, dar şi reducerea costurilor de producţie“. Totuşi, per total, vânzările companiei au scăzut cu 10,8%, până la 15,7 miliarde de dolari, iar profitul a scăzut şi el cu 42%.
„Piaţa de jocuri video din lume se află într-o stare foarte bună. Rata de vânzări a PS4 este excelentă, mai ales în Europa vânzările ne-au depăşit toate aşteptările. Suntem foarte fericiţi“, a comentat Ryan parcursul de până acum al consolei. Sony, prin PS4, deţine poziţia de lider de piaţă la nivel european, „la o distanţă destul de mare faţă de următorul competitor“.
Iar acest lucru se datorează, în opinia şefului PlayStation, seriozităţii cu care au tratat piaţa europeană şi investiţiilor în distribuţia produselor pe continent. „Chiar şi în perioade dificile ne‑am păstrat oamenii, prezenţa pe continent, şi am tratat gamerii europeni cu foarte mult respect şi cred că ne-au recompensat alegând produsul nostru“, spune Ryan. Tot el punctează şi că ultima consolă a fost lansată în România, chiar înainte de cea din Japonia.
Un element cu care se confruntă Sony şi alţi producători de console este faptul că acest tip de platformă a devenit mai mult decât o modalitate de a te juca. Acum majoritatea sistemelor oferă şi alte opţiuni de entertainment (ca vizionarea de filme de pe disc sau onlie, ascultarea de muzică). Ceea ce înseamnă că pe lângă segmentul de împătimiţi ai jocurilor video, aceste console se adresează şi unui alt segment, cel de casual gamers, al familiilor tinere. „Mă gândesc foarte mult cum să ne adresăm celor două categorii de public. Dar ceea ce se întâmplă de obicei este faptul o nouă consolă e adoptată la început de gameri, apoi, odată cu trecerea timpului, costul consolei se reduce şi publicul mai casual intră în ecuaţie. Însă anul acesta avem de-a face cu o provocare pentru că vindem mai repede ca oricând şi trecem mai repede prin audienţa de gameri. Ne gândim mai mult la publicul casual acum decât în trecut“, afirmă şeful Sony Interactive Entertainment Europe.
Fie că este vorba de vânzări de jocuri sau de console, cert este că PlayStation este foarte important pentru Sony; ca urmare compania pregăteşte o nouă consolă, aşa- numitul proiect Neo, care până nu de mult era doar la rang de zvon, însă de curând a fost confirmat, iar Jim Ryan a avut de spus despre acest nou produs că „lucrăm la el, este o variantă de PS4 îmbunătăţită. Acestă consolă este menită să le ofere gamerilor o experinţă de gaming mai bună, capabilă să redea jocurile la o rezoluţie 4K“.