România, cea mai frumoasă țară din Europa. Iată ce susține o publicație americană

România, cea mai frumoasă țară din Europa. Iată ce susține o publicație americană România, cea mai frumoasă țară din Europa. Iată ce susține o publicație americană

Autoarea articolului, Patti Morrow, blogger, fotograf şi jurnalist specializat în călătorii, s-a declarat impresionată, printre altele, de Transfăgărăşan, arhitectura cosmopolită din Bucureşti, bisericile fortificate din Transilvania şi de castelele Bran şi Peleş.

În acest articol, intitulat "Is Romania Europe's Prettiest Country? It Just Might Be" ("Este România cea mai frumoasă ţară a Europei? Chiar ar putea fi"), Patti Morrow a elogiat câteva obiective turistice ale României: "pieţe din oraşe încântătoare ce datează din timpuri medievale, dealuri cu pante blânde care se întind cât vezi cu ochii, castele învelite în misterul Contelui Dracula, perspective minunate asupra culmilor stâncoase ale munţilor şi o reţea ce pare infinită de fortăreţe şi biserici".

"Şi să nu uităm de Transfăgărăşan - fără îndoială cel mai spectaculos drum din lume. Frumuseţea naturală a României şi diversitatea ei culturală ar putea să vă surprindă. Mărginită de Marea Neagră din sud-estul Europei, printre atracţiile acestei ţări se află şi fluviul Dunăre şi Munţii Carpaţi", a adăugat jurnalista americană în debutul articolului.

Patti Morrow a grupat obiectivele turistice ale României în trei categorii principale: "Oraşe, cetăţi şi sate", "Castele, fortăreţe şi biserici fortificate" şi "Alte atracţii".

 

Sursa: Realitatea