Pentru cei carora li se pare ca o saptamana de munca de 40 de ore este epuizanta, exista alternative. In tari precum Olanda, Danemarca sau Norvegia, media orelor de munca este in jur de 30, noteaza CNN Money. Salariul, in schimb, nu este unul de neglijat.
1. Olanda
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 29
Salariu mediu anual: 47.000 dolari
Saptamana de lucru de patru zile este aproape standard in Olanda, in special in randul mamelor. Aproximativ 86% dintre mamele angajate au lucrat 34 de ore sau mai putin pe saptamana, anul trecut, potrivit statisticilor guvernamentale olandeze. Dintre tati, 12% dintre acestia au avut un ritm de lucru similar. Legile tarii promoveaza un mod de lucru echilibrat si apara drepturile muncitorilor in regim part time, care isi pot reduce programul de la unul full time si sa-si pastreze in acelasi timp beneficiile. Toti angajatii au dreptul la zile de vacanta platite, precum si concedii de maternitate sau paternitate. Potrivit Organizatiei Europene pentru Cooperare si Dezvoltare (OECD), media de lucru, pe saptamana, pentru toata forta de munca este de 29 de ore, cea mai mica dintr-un stat industrializat.
2. Danemarca
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 33
Salariu mediu anual: 46.000 dolari
Clasamentul OECD pune tara pe primul loc, din prisma raportului echilibrat dintre munca si viata personala. Modul de viata din Danemarca este similar celorlalte tari scandinave. Orarul este flexibil si exista cinci saptamani de concediu platit in fiecare an. Patronii pot angaja sau concedia cu usurinta oameni, dar si acestia sunt protejati la randul lor de beneficiile acordate prin somaj, care dureaza doi ani.
3. Norvegia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 33
Salariu mediu anual: 44.000 dolari
In Norvegia, exista 21 de zile de concediu platit, iar parintii ai caror copii sunt mici isi pot reduce orele de lucru. Concediul de maternitate dureaza intre 43 de saptamani, cu plata integrala, si 53 de saptamani, cu plata redusa. Multi norvegieni, in special femei, prefera insa joburile part time.
4. Irlanda
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 34
Salariu mediu anual: 51.000 dolari
Numarul mediu de ore lucrate in Irlanda a scazut considerabil in ultimii 30 de ani. In 1983, irlandezii munceau in jur de 44 de ore pe saptamana, in timp ce acum media a ajuns la 34 de ore. Scaderea a aparut in urma faptului ca tot mai putini locuitori ai tarii lucreaza in agricultura, iar majoritatea angajatilor au joburi cu jumatate de norma.
5. Germania
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 35
Salariu mediu anual: 40.000 dolari
Si in Germania sunt multi cei care prefera joburile part time. Aproximativ unul din patru nemti sunt nevoiti sa aleaga acest regim de munca, din cauza legilor tarii facute in asa fel incat sa incurajeze orele mai putine de munca, pentru a reduce numarul somerilor. Germania a pus insa in aplicare si un program special, Kurzarbeit, prin care guvernul ramburseaza partial muncitorii pentru pierderile salariale avute din aceasta cauza.
6. Elvetia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 35
Salariu mediu anual: 50.000 dolari
Potrivit OECD, elvetienii sunt printre cei mai fericiti oameni din lume. Acestia castiga cam cat un american, dar lucreaza cu 155 de ore mai putin in fiecare an. Aproximativ o treime dintre ei au joburi cu norma redusa. 79% din populatia cu drept de munca este angajata, cea mai mare cifra pentru o natiune industrializata.
7. Belgia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 35
Salariu mediu anual: 44.000 dolari
Belgia nu vrea ca cetatenii sai sa se epuizeze, asa ca guvernul a creat asa-numitele “pauze de lucru”. Fiecare belgian are dreptul la un an de pauza de-a lungul carierei sale, timp in care primeste o alocatie de la guvern. Concediile maternale si paternale pot fi si ele luate pe rand, in transe, pana la cea de a 12-a aniversare a copilului.
8. Suedia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 36
Salariu mediu anual: 38.000 dolari
Mediul de lucru din Suedia este, in general, dictat de catre intelegerile sindicale. Negocierile dintre aceste uniuni si companiile angajatoare au facut ca programul de lucru sa devina tot mai scurt de-a lungul timpului, favorizand flexibilitatea, atat din punct de vedere al timpului, cat si a deplasarilor in interes de serviciu. Femeile, in special, lucreaza in regim part timp, sindicatele cerand chiar, la un moment dat, dreptul ca acestea sa fie lasate sa lucreze mai multe ore.
9. Australia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 36
Salariu mediu anual: 45.000 dolari
Conform legilor australiene, saptamana de munca este de 38 de ore, dar, in medie, se lucreaza chiar si cu doua ore mai putin de atat. Guvernul a adoptat noi standarde de munca in 2009, aducand zece noi legi care sa protejeze muncitorii.
10. Italia
Numar mediu de ore lucrate pe saptamana: 36
Salariu mediu anual: 34.000 dolari
Ca si in cazul Germaniei, guvernul Italian incurajeaza de multi ani impartirea muncii intre cetateni, ca sa mai reduca din rata somajului. Astfel, numarul maxim admis de ore pe saptamana este de 40, la care se adauga cel mult inca opt ore suplimentare. Daca nu respecta aceste standarde, angajatorii risca amenzi. Angajatii au dreptul la patru saptamani de concediu pe an.