În primele opt luni ale anului 2017, au fost înregistrate, în toată ţara, 393.294 de vânzări de imobile, din care, în august 2017, au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, 56.986, informează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele opt luni ale anului 2017, în Bucureşti – 47.764, Cluj – 26.381 şi Ilfov – 23.357. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 2.676, Gorj- 2.961 şi Caraş-Severin – 2.513.
În luna august 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 7.130.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în perioada ianuarie - august 2017, a fost de 157.402. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 3.818, Cluj – 1.969 şi Ilfov – 1.462. La polul opus, se află judeţele Sălaj – 59, Harghita - 69 şi Teleorman - 72.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele opt luni ale acestui an, sunt Timiş – 5.760, Dolj – 4.570 şi Arad – 4.541.