În luna martie a anului curent, unul dintre cele mai noi romane lansate pe piața, mai exact Otrava Iubirii semnat de Eric-Emmanuel Schmitt, a reușit să capteze atenția cititorilor români, conform clasamentului realizat deelefant.ro.
Asadar, aceasta a intrat în topul celor mai căutate 10 volume scrise de autori străini, alături de nume precum Johanna Basford cu renumita carte de colorat Grădina Secretă pe primul loc, urmată de Carl-Johan Forssen Ehrlin pe a doua poziție cu Iepurașul care voia să adoarmă.
Ocupantul locului al treilea în clasamentul autorilor străini este vestita scriere Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus lansată de John Gray și care reflectă cu mare acuratețe situația relațiilor de dragoste din societatea contemporană.
Cât despre autorii români preferați în luna martie, prima poziție conform elefant.ro este ocupată de Igor Bergler cu Biblia Pierdută care este cel mai vândut titlu din ultimii 20 de ani a unui autor român.
Clasamentul este completat pe locurile doi și trei de Solenoid semnată de Mircea Cărtărescu, respectiv O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă a Ioanei Chicet Macoveiciuc.
Primele trei poziții ale topului cărților digitale preferate de români în luna martie conform elefant.ro sunt ocupate de nume precum Maria Kondo cu Magia Ordinii, Paula Hawkins cu Fata din tren și Teresa Medeiros cu Soaptele Trandafirilor.
De asemenea, în clasament sunt prezenți și deja celebrii Corina Ozon, E L James și Andrei Ciobanu.
Top cărți citite de români în luna martie 2016
Sursa: dailybusiness.ro