Ultimele saptamani ale anului genereaza, pentru multe domenii de activitate, mai bine de 30% sau chiar 50% din intreaga cifra de afacere a intregului an. Este o perioada incarcata si importanta pentru departamentele de vanzari si marketing. Totusi, focus-ul este mult prea puternic pe cat se vinde si cat de repede ajung indicatorii de vanzari la nivelul dorit la 31 decembrie, si mai putin pe modul cum ar putea ca vanzarile de acum sa genereze clienti interesati de produsele promovate pe tot parcursul anului.
In perioada cand si cel mai dosnic magazin sau cel mai nou site de pe Internet poate genera niste vanzari, este clar ca poti atrage, fara eforturi prea mari, clienti dispusi sa iti treaca pragul sau sa dea click pe paginile tale din site, pentru ca pur si simplu lumea este in dispozitie de cumparare.
Cum sunt primiti si tratati acesti clienti inseamna foarte mult pentru urmatoarele 11 luni de vanzari. In cazul ideal, nici un client nu ar trebui sa plece din magazinul tau fara sa lase macar o adresa de email pe care sa il contactezi anul urmator cu oferte personalizate. Sunt multe mecanisme de marketing ce pot fi puse in aplicare, iar cardurile de loialitate reprezinta unul din instrumentele ce poate avea rezultatele dorite.
Astazi este mai usor ca niciodata sa produci si sa oferi clientilor carduri personalizate. O simpla imprimanta dedicata pe care, daca vrei, poti chiar sa o inchiriezi pe perioada sarbatorilor de la furnizorii specializati, isi face treaba excelent de bine si extrem de simplu, putand fi utilizata chiar si de catre o persoana ce nu are veleitati tehnice deosebite. In functie de pretentiile tale sau valorile brandului pe care il reprezinti, poti alege modele de imprimante mai simple, ce stiu sa tipareasca doar o culoare sau imprimante sofisticate ce tiparesc color sau fata-verso.
Materialul plastic poate fi la fel de simplu comandat. Sunt disponibile carduri de grosimi diferite, simple sau colorate, cu banda magentica sau fara. Poti comanda direct carduri cu logo-ul tau peste care apoi sa tiparesti doar numele titularului.
Cardul personalizat are deopotriva rolul de constientizare a reducerilor pe care cumparaturile intr-un anumit magazin ti le aduce, dar si de reclama, fiind mereu vazut in portofel, reamintind de brandul care il reprezinta si de emailul cu oferta speciala pe care tocmai a ajuns in casuta de inbox.
Profita de sarbatori nu doar pentru a vinde acum, in luna decembrie, ci si pentru a-ti pregati terenul pentru urmatorul an.