Grupul Res Publica, in colaborare cu Fondul Visegrad, Google si Financial Times, precum si zeci de institutii din Europa Centrala si de Est, a anuntat lista celor 100 de lideri in domeniul inovatiei in regiune, printre care se afla si trei romani.
Lista New Europe 100 a fost creata ca parte a unei campanii, ce are ca scop promovarea inovatiei in Europa Centrala si de Est prin onorarea celor care sunt motorul unor schimbari pozitive. Candidatii pentru lista New Europe 100 sunt oameni si echipe care folosesc noile tehnologii in diferite domenii, iar activitatile lor au un impact pozitiv asupra economiei, stiintei, culturii si a comunitatilor locale.
Printre cei 100 de inovatori distinsi, cei mai multi provin din Polonia. Reprezentantii altor tari vin din Slovacia — 16 de persoane, Republica Ceha — 14, Ungaria — 8, Bulgaria — 6, Letonia — 5, Estonia — 5, Ucraina — 5, Lituania — 4, Romania — 3, Belarus — 2, Azerbaidjan — 1, si Croatia — 1. Varsta medie a liderilor in domeniul inovatiilor din regiune este de 35 de ani.
Ionut Budisteanu (foto), Paul-Andre Baran si Cristian Botan sunt romanii care se regasesc pe lista finala a proiectului New Europe 100(NE100).
Printre liderii in domeniul inovarii se remarca, de exemplu, din Romania — Ionut Budisteanu, care a conceput un sistem prin care automobilul se poate conduce singur, Joanna Jurek, 17 ani, eleva de liceu din Piotrków Trybunalski, care a dezvoltat o modalitate unica prin care medicamentele ajung direct la celulele canceroase ale pancreasului, Patryk Strzelewicz si Michal Bak, creatorii unui zar electronic DICE+, precum si Michal Grzes, care a construit un rover martian Hyperion.
Din Slovacia, Stefan Klein a fost distins pentru proiectul aeromobil, o combinatie unica de masina si avion.
Lista completa a celor 100 de inovatori din Europa Centrala si de Est poate fi consultata pe site-ul ne100.org.
Candidatii au fost desemnati de catre organizatorii proiectului si un grup de parteneri, intre care centre de cercetare, autoritati publice, organizatii nonprofit, precum si experti din fiecare tara din Europa Centrala si de Est.
Trei romani, pe lista celor 100 de lideri in domeniul inovatiei in Europa Centrala si de Est
Sursa: DailyBusiness