Grupul francez Tati, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa vestimentară din Franţa, a ales România pentru a intra în zona Europei de Sud-Est. Marian Radu, managerul companiei care a adus brandul pe plan local, vorbeşte despre planurile firmei pentru România şi investiţia în primul magazin Tati.
Decizia TATI de a alege România ca prim punct de desfacere pentru Europa de Sud-Est, spune Marian Radu, general manager al Peeraj Brands International, vine după doi ani în care au fost deschise nu mai puţin de 15 magazine TATI la nivel internaţional. Astfel, orientarea către această zonă a Europei a venit ca o necesitate firească, iar decizia de a alege a României ca primă ţară de lansare a brandului „este una salutară. România este încă o piaţă tânără în domeniul retailului, care, în pofida prezenţei unor jucători de renume, poate susţine branduri şi tendinţe noi. Mai mult, dinamica acestei pieţe din România aduce cu sine şi o dinamică a forţei de muncă, lucru benefic pentru economia internă.“
Peeraj Brands International, care deţine aproape 100 de magazine sub mai multe branduri printre care CCC, Swarovski şi Boggi, cu afaceri de peste 36 de milioane de euro în 2015, este compania care a adus brandul TATI în România. „Peeraj Brands International este unul dintre cele mai puternice grupuri de francize din zona de fashion din România, cu un număr semnificativ de branduri în portofoliul său. Expertiza deţinută de companie, precum şi un istoric de zece ani de prezenţă pe piaţa locală, fac din Peeraj partenerul potrivit pentru lansarea brandului TATI în România“, explică Marian Radu. Retailerul francez TATI a fost înfiinţat în 1948, iar din 2004 face parte din Grupul Eram. Brandul s-a aflat iniţial în centrele oraşelor, iar acum este prezent şi în suburbiile oraşelor medii şi mari, având peste 2.000 de angajaţi. Lanţul deţine 150 de magazine în Franţa şi alte 15 spaţi peste hotarele ţării-mamă; 90% dintre produse sunt vândute cu preţuri mai mici de 10 euro.
Investiţia în primul magazin TATI se ridică la circa 1 milion de euro şi în cursul acestui an va începe aranjarea celui de-al doilea spaţiu. „Fiind un brand la început de drum, considerăm că vom putea avansa cifre concludente după deschiderea primului magazin TATI, din Veranda Mall, la sfârşitul lunii octombrie“, afirmă Marian Radu. Planurile pentru perioada următoare includ deschiderea a 25 - 30 de magazine care să acopere întreg teritoriul României. „Mai mult, vizăm şi alte 3 - 4 ţări de proximitate, însă vom putea lua o decizie după o analiză atentă a performanţei brandului în România.“
Magazinul Tati va ocupa un spaţiu de 1.700 de metri pătraţi în mallul Veranda, incluzând atât haine, cât şi produse de înfrumuseţare şi pentru casă. Piaţa locală de îmbrăcăminte, încălţăminte şi echipamente sportive, evaluată la circa 16 miliarde de lei, a primit de la începutul acestui an peste zece nume noi. Astfel, atât grupuri deja existente şi-au întărit portofoliile cu branduri noi, cât şi mărci noi au ales să deschidă primele unităţi din Români. Decizia vine în contextul în care românii alocă circa 4% pe haine şi pantofi, cea mai mare pondere din regiune, situaţie ce confirmă astfel că piaţa locală este mai dispusă să cheltuie bani pe modă. Cu salarii de opt ori mai mici decât în Germania, dar cu preţuri similare la haine şi pantofi, românii ajung să aloce lunar cea mai mare pondere din venit pentru achiziţiile de modă, comparativ cu alte naţii. Situaţia este similară şi dacă alegem să comparăm România cu Polonia, Cehia sau Ungaria, potrivit Ziarului Financiar. În acest context, grupuri precum H&M şi Inditex – liderii pieţei locale de modă – şi-au întărit portofoliile cu nume noi, cu COS şi respectiv Uterque. Simţind apetitul consumatorilor pentru modă, spaniolii de la Inditex au adus recent în România al optulea brand al grupului, Uterque. Spre deosebire de restul care au intrat în offline mai întâi şi apoi în online, cu acest brand spaniolii au intrat direct online, urmând să testeze apoi şi operaţiunile fizice. Şi suedezii de la H&M au adus în România în acest an al doilea brand, COS, cu care au mers pe Calea Victoriei, una dintre principalele artere de shopping din Bucureşti şi din ţară. Grupul suedez a intrat pe piaţa în 2011 cu brandul fanion H&M şi încă de la început au avut local rezultate peste cele din regiune. Vânzările per magazin sunt în continuare cu până la 50% mai mari decât în Cehia sau Polonia.
„O concurenţă acerbă ne provoacă să fim competitivi, este acel «cârlig» de care ne folosim pentru a performa cât mai bine“, spune Marian Radu. „Ne adresăm în principal familiilor cu venituri mici si medii, cu îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice şi produse de îngrijire personală, produse pentru casă şi grădină.“
Veranda Mall este un proiect nou şi reprezintă astfel, într-o anumită măsură, un pariu; de ce s-a ales această variantă şi nu deschiderea magazinului într-un mall cu un număr deja cunoscut de clienţi? „TATI este o noutate absolută pentru piaţa locală, precum Veranda Mall, ambele fiind la început de drum. Aşadar, «profilul» extrem de asemănător al celor două proiecte, densitatea demografică a zonei unde se vor deschide acestea, dar şi existenţa unei puteri medii de cumpărare destul de uniforme în cadrul ariei de adresabilitate sunt factori luaţi în calcul“, spune Marian Radu.
Veranda va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi şi va fi inaugurat în ultimul trimestru al acestui an. Principalele ancore vor fi hipermarketul Carrefour (10.000 mp) şi magazinul H&M (2.200 mp), alături de care se vor găsi peste 100 de magazine, restaurante şi cafenele. Centrul comercial va avea o parcare de 1.200 de locuri şi un spaţiu verde de 15.000 de metri pătraţi, care iarna va găzdui un patinoar şi un târg de sărbători, iar vara este destinat relaxării şi petrecerii timpului liber, inclusiv activităţi pentru copii. La etajul 1 vor fi în principal branduri de modă, cafenele pentru spaţiul verde şi diverse restaurante, iar la subsol vor fi food court-ul şi ancora Carrefour. Investiţia în proiect se ridică la 60 de milioane de euro (valoarea terenului şi construcţia), iar centrul comercial va pune la dispoziţia clienţilor săi magazine pe două niveluri, totalizând 25.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale.
„Este posibil să avem şi o fază a doua, pentru că sunt o serie de chiriaşi pentru care pur şi simplu nu mai avem loc. Cererea pentru această zonă e imensă. Mulţi se întreabă dacă nu sunt prea multe centre comerciale în Bucureşti, dacă nu sunt prea multe malluri, dar de fapt suntem mult sub ce ar trebui,“ afirmă Andrei Pogonaru, membru al consiliului de administraţie al firmei Prodplast Imobiliare şi partener în cadrul Central European Financial Services, care se ocupă de dezvoltarea Veranda. Varşovia are, spune el, de trei ori mai mulţi metri pătraţi de retail modern decât Bucureşti în condiţiile în care populaţia este mai mică. Din perspectiva comercianţilor, numărul centrelor comerciale este insuficient, iar Pogonaru se aşteaptă ca peste 25.000 de oameni să treacă zilnic pragul noului centru comercial.