La începutul secolului XVII, oamenii erau angajaţi pentru a face calcule: erau adunaţi într-o sală şi adunau numere, erau «calculatori», calculatoare umane – este exemplul pe care Horia Velicu, şeful departamentului de inovaţie al BRD SOC-GEN, îl oferă pentru a ilustra evoluţia tehnologică. La fel cum ”calculatorii“ umani au fost înlocuiţi de calculatoare performante, şi industria bancară va trece printr-o transformare majoră în anii ce urmează. Care sunt paşii pe care una dintre băncile locale îi face în această direcţie?
Horia Velicu coordonează departamentul de inovaţie al BRD-Groupe Société Générale, cea de-a treia bancă de pe piaţa locală din punctul de vedere al activelor (cu un venit net bancar de 2,77 miliarde de lei şi un profit net de 728,3 milioane de lei, în 2016, acesta fiind cel mai bun rezultat anual al companiei de după 2009). înfiinţarea acestui departament, anul trecut, face parte dintr-o iniţiativă amplă, la nivelul tuturor entităţilor Société Générale din lume, şi are ca scop experimentarea serviciilor de banking în era inovaţiei. ”Eu am făcut o pauză. Am lipsit doi ani din firmă şi când m-am întors inovaţia era principala valoare organizaţională“, explică Velicu modul în care a fost prioritizat conceptul de inovaţie în ultimul timp.
Citeste tot articolul pe BusinessMagazin