Unic în România: Cetăţile dacice, într-un muzeu virtual 3D

Unic în România: Cetăţile dacice, într-un muzeu virtual 3D

Cetățile dacice din Munții Orăștiei vor putea fi vizitate din săli multimedia dotate cu echipamente de înaltă tehnologie, dar și de pe calculatorul sau tableta de acasă, grație unui proiect ce își propune să realizeze un muzeu virtual ce va include prezentarea detaliată a acestor monumente UNESCO.

În paralel, 500 de piese arheologice, ce au fost descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice din Munții Orăștiei, vor fi scanate de specialiști cu ajutorul tehnologiei 3D și vor completa „zestrea” muzeelor virtuale ce vor fi realizate, în colaborare, de către ingineri, informaticieni și istorici, scrie Agerpres, potrivit Digi24.

Proiectul este unicat în România și propune înființarea, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj Napoca, a două săli multimedia dotate cu tehnologie de înaltă performanță, care va permite vizualizarea în format 3D a monumentelor istorice și a pieselor arheologice descoperite de specialiști.

Cele două săli vor funcționa apoi ca un spațiu virtual în care publicul va putea interacționa cu monumentele și piesele prezentate în format tridimensional, grație unor proiectoare și ecrane de înaltă rezoluție și de mari dimensiuni. Din aceste săli se va putea „intra” în incinta unui monument istoric, vor putea fi văzute locuințele celor care au trăit acolo sau obiectele pe care dacii le foloseau acum 2.000 de ani.

Proiectul este finanțat printr-un grant norvegian în valoare de un milion de euro și este realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Universitatea Babeș-Bolyai și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.