De curând am ascultat din nou celebra poveste despre perspectiva obstacolelor văzute drept oportunităţi.

Pe scurt, doi agenţi de vânzari sunt trimişi de două firme producătoare de încălţăminte să evalueze piaţa din Africa. Raportul primului spunea: "Nu merită să investim. E dezastru, aici nimeni nu poartă pantofi!" Cel de al doilea era de altă părere: "Trebuie să investim urgent. Avem o oportunitate extraordinară, aici nimeni nu poartă pantofi!"

Trecând peste aspectul motivaţional, reţin faptul că de multe ori, anumite şabloane pe care le auzim reproduse non-stop şi o anumită stare de fapt ne limitează drastic opţiunile şi ne perturbă grav percepţiile. Iar una dintre aceste percepţii este cea a primului agent de vânzări din poveste, care vedea doar jumătatea goală a paharului. O altă poveste pe care am auzit-o de prea multe ori este aceea a muncii fără de care nu se pot obţine rezultate. Și permanentele exemple de oameni talentaţi care au eşuat fiindcă nu au muncit suficient de mult. În ciuda faptului că, în mod evident, eşecul respectivilor avea legătură mai mult cu calitatea, decât cu cantitatea.

Un recent experiment realizat în Suedia a demonstrat că reducerea zilei de lucru de la opt la şase ore a dus la o creştere semnificativă a productivităţii. Alte experimente au fost realizate în SUA, acolo unde angajaţi lăsaţi să lucreze de acasă dacă îşi doresc acest lucru, sau cărora li s-a oferit şansa unor ore flexibile de lucru au devenit mai productivi şi mai valoroşi pentru companie. Într-un cuvânt s-a ajuns la concluzia - absolut banală dacă mă întrebaţi pe mine - că un om mai puţin stresat şi mai mulţumit de condiţiile sale de muncă va produce mai mult şi mai bine. Au existat şi la noi oameni sensibili la aceste veşti.

Ba chiar doi senatori au propus acum ceva timp ca ziua de vineri să fie redusă la numai şase ore de muncă. Dar, ca de obicei, la noi s-a încercat doar aruncarea pe piaţă a unei legi, fără să-şi pună cineva problema cum ar putea aceasta să funcţioneze.

Și, mai ales, cum ar fi ea percepută diferit la stat faţă de angajatorii privaţi. Îmi şi imaginez cum cei care taie frunze la câini prin diverse birouri ale administraţiei vor pleca mai devreme acasă. Probabil după doar patru ore, fiindcă ei oricum se fofilau cumva după vreo şase, că doar venea weekendul. Asta în timp ce privaţii se vor confrunta cu reale probleme legale fiindcă nu le permite legea să ţină oamenii la job "peste program" atâta timp cât le este necesar, chiar dacă se bucură de acordul acestora.

Nu orele de muncă sunt importante, ci rezultatele. Nu contează cât timp petrecem la birou, ci cu ce ne ocupăm în toată perioada asta. De aceea americanii au inventat îndemnul Work smart, not hard! Munciţi destept, nu e nevoie să vă spetiţi. Și mai ales, nu vă lăsaţi păcăliţi: munca nu înnobilează pe nimeni!

Claudiu Șerban
director editorial Capital