Recent, echipa Y Combinator, unul dintre cele mai cunoscute și prestigioase acceleratoare din întreaga lume, a dat publicității un ghid util obținerii unei investiții Series A.
În cele 70 de pagini ale ghidului, echipa Y Combinator a strâns toate informațiile utile pe care le-a adunat în peste 2 ani de la 190 de companii care au ajuns să strângă finanțare de tip Series A în valoare de peste 2 miliarde de dolari.
Vă reamintim că printre cele mai cunoscute nume care au trecut prin programele Y Combinator se află Airbnb, DoorDash, Dropbox, Coinbase, Reddit, Stripe sau Cruise.
”Acest ghid adună, pe pași, toate informațiile pe care le știm despre ceea ce înseamnă să ridici o rundă de investiții A. Am inclus aproape toate sfaturile pe care le dăm companiilor din programele de Series A, deși întodeauna sunt diferențe între ceea ce scriem în teorie și ceea ce se aplică în viața reală. Ghidul include tot ce am învățat după ce am primit sute de fondatori care au încheiat cu succes runde de finanțare, dar și de la alți fondatori care au dat greș”, au precizat oficialii Y Combinator.
Mai multe pe Start-up