Merck lansează în România cinci medicamente inovatoare în doi ani

Laurence Bonnel, Managing Director & General Manager Merck Romania Healthcare Laurence Bonnel, Managing Director & General Manager Merck Romania Healthcare

Merck, cea mai veche companie farmaceutică din lume, plănuiește lansarea a cinci medicamente inovatoare în România în perioada 2021-2023.



Primul dintre ele a fost deja lansat, este un hormon de creștere. Dispozitivul de administrare este foarte inovator, întrucât este digital, înlocuiește seringa și monitorizează administrările.

Două lansări vor fi în oncologie, pentru cancer de vezică și cancer de rinichi, una pentru diabet și alta, revoluționară, pentru scleroză multiplă.

„Legat de medicamentul pentru scleroza multiplă, acesta este cu adevărat inovativ – este un medicament oral (în mod nomal, pacienții fac perfuzii), patru săptămâni de medicație acoperă patru ani de tratament. Sunt 81 de țări în toată lumea care deja au acest medicament. România e puțin în urmă față de restul Europei, dar acum suntem în perioada în care așteptăm negocierea cu CNAS și aprobarea listei de compensate.” spune Laurence Bonnel, numită de câteva luni în poziția de Managing Director & General Manager Merck Romania Healthcare.

Bonnel precizează că s-a întâlnit cu asociațiile de pacienți și a aflat că vârsta medie a unui pacient cu scleroză multiplă din România este de 35 de ani, pe când în Franța, țara ei natală, este 28. ”Credeți că e vorba de o altă boală? Nu, e vorba de momentul diagnosticării. Și este rolul nostru să îmbunătățim educația pacienților, a românilor, în general, dar și să lucrăm cu medicii de familie. Dacă ai uitat ce ai învățat acum 15 - 20 de ani despre scleroză multiplă, îți ia mai mult timp să îți dai seama că un pacient are scleroză multiplă, nu probleme de circulație.” continuă Laurence Bonnel.


Accesul la tratament

Unul dintre obiectivele strategice ale Merck, la nivel global, este sprijinirea accesului pacienților la medicamentele din întreaga lume. Acum, în România, în vreme de COVID, o dată în plus, misiunea Merck este să se asigure că toți pacienții, chiar și cei din mediul rural, au acces la medicamentele lor.

„Lucrăm împreună cu Guvernul și facem tot ce putem să răspundem pozitiv cererilor. Am crescut deja livrările cu 25%. Important este că de când cu COVID, pacienții au înțeles cât este de important să își ia tratamentele fără întrerupere.” spune Laurence Bonnel și continuă: „Activitatea Merck este împărțită între inovația biotehnologică în scleroza multiplă, oncologie și fertilitate, unde suntem una dintre companiile de top din lume, și portofoliul nostru de bază stabilit în cardiologie, diabet și endocrinologie, unde dovedim, de asemenea, aceeași expertiză globală și leadership. Primul meu obiectiv cheie în România este să deschid accesul pieței la inovație, care este esențial pentru întreaga industrie.”


Pacienții – focus și educație

Pacienții și familiile lor devin din ce în ce mai implicați în procesul de luare a deciziilor medicale și de îngrijire. „Din păcate, nu este posibil să faci educație medicală doar în timpul unei vizite la medicul de familie, care vede pacientul timp de 15-20 de minute, nu are timp de educație medicală. Prin urmare, susțin cu tărie înființarea de asociații de pacienți mai puternice în România.” adaugă Laurence Bonnel, Managing Director & General Manager Merck Romania Healthcare.