Sezonul reducerilor aduce in prim plan o colectie efervescenta si indrazneata, propusa de brandul frantuzesc Vicomte A. In aceasta perioada, Vicomte A., prezent in Promenada, ofera reduceri de pana la 50% la intreaga colectie de toamna-iarna.
„Vicomte A. si-a propus sa aduca eleganta si culoare in viata de zi cu zi. Stilul aristocratic frantuzesc, caracteristic hainelor noastre, a fost reinterpretat in varianta moderna preppy hipster. Dincolo de amprenta stilistica aparte, Vicomte A. pune accent pe calitate, confort si utilitate. Colectia de toamna-iarna 2013/2014 este acum disponibila la preturi reduse cu pana la 50%, oferind astfel cumparatorilor ocazia sa isi innoiasca garderoba cu piese vestimentare calitative si moderne ”, a declarat AnaMaria Luiza Hudea, General Manager, Vicomte A.
Hainele pastreaza stilul clasic, reinterpretat modern, intr-o paleta de culori variata si puternica. Colectia toamna-iarna este bogata in piese vestimentare dedicate barbatilor, oferind totodata si tinute pentru femei si copii. Dintre piesele forte ale colectiei, mentionăm sacourile, gecile, puloverele de casmir si pantalonii puternic colorati din raiat.
Stilul indraznet propus clientilor, in particular segmentului masculin, aduce o nota proaspata si originala croiurilor traditionale si nuantelor neutre disponibile de obicei in colectiile pentru barbati. Calitatea superioara a materialelor si finisajelor contureaza imaginea impecabila propusa de Vicomte A. pentru personalitatile puternice, care vor sa-si puna in valoare stilul vestimentar si sa-si exprime cat mai bine creativitatea.
Vicomte A. este un brand cu o istorie bogata, in ciuda faptului ca a aparut pe piata abia in anul 2005, la initiativa vicontelui Arthur de Soultrait. Crezul pe baza caruia Arthur a construit brandul Vicomte A. este acela ca le ofera clientilor sai oportunitatea de a fi eleganti intr-un mod creativ. Inspiratia si-a gasit-o in cadrul familiei, care era pasionata de sporturile ecvestre. Vestele jocheilor devin astfel sevaletul tanarului artist antreprenor, care adauga culoare, elemente originale si creeaza stilul Vicomte A. Brandul s-a impus la nivel mondial avand peste 400 de magazine de profil in mai mult de 30 de locatii diferite. In Bucuresti, Vicomte A. se gaseste, pentru moment, in Promenada Mall.