Învață pentru a-i sprijini pe alții! - campanii de informare

’ÎNVAȚĂ PENTRU A-I SPRIJINI PE ALȚII!” Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială CAMPANIE DE INFORMARE Localitatea: Craiova, județul Dolj În perioada de 03-16 decembrie 2015 Asociația Șanse Egale pentru Fiecare din Craiova a organizat o Campanie de Informare în cadrul proiectului “ Învață pentru a-i sprijini pe alții!”, în localitatea Craiova. Pe parcursul celor 10 zile de desfășurare a Campaniei din Craiova, 150 de persoane au primit informații cu privire la activitățile care se desfășoară în cadrul proiectului, obiectivele care trebuie îndeplinite și partenerii implicați în proiect. De asemenea, au fost organizate deplasări la diverși angajatori din Craiova, cu scopul de a oferi informații cu privire la măsurile de combatere a discriminării angajaților. Întrevederile au avut ca punct central de discuție faptul că toți oamenii sunt egali, au drepturi egale încă de la naștere – dreptul la viață, sănătate, libertate, dreptul la protecție egală împotriva oricărei discriminări, dreptul la muncă, la educație, etc. De asemenea s-a discutat despre seriozitatea și implicarea de care trebuie să dea dovadă fiecare cetățean în parte – fiecare persoană trebuie să încerce să devină un membru bun al societății, să respecte obligațiile și îndatoririle ce îi revin, dar să militeze în mod pozitiv pentru drepturile sale. Discuțiile purtate au dezvăluit faptul că fiecare din persoanele prezente își doresc o schimbare a modului de viață (au afirmat că își doresc o viață mai bună pentru copiii lor) Specialiștii din cadrul proiectului sunt pregătiți să ofere servicii sociale, profesionale sau psihologice pentru a îmbunătăți stima de sine a oamenilor și pentru a-i sprijini în luarea unor decizii corespunzătoare. În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții cu privire la specificul și activitatea proiectului - proiectul vizează întărirea coeziunii economice şi sociale, dar și reducerea diferenţelor care separă grupurile vulnerabile de restul societăţii. Prin organizarea Campaniilor de informare ne propunem să reducem inegalitățile între diferitele categorii de persoane, să identificăm problemele cu care se confruntă şi să îmbunătățim măsurile de combatere a discriminării grupurilor vulnerabile. Obiectivele proiectului “ Învață pentru a-i sprijini pe alții!” sunt realizate prin implicarea în discuții reprezentanților autorităților publice, reprezentanților sectorului privat, factorilor de decizie din localitatea Craiova. Din grupul de persoane cu care s-au purtat discuții, anumite persoane au solicitat ajutor din partea specialiștilor, întrucât își doresc să își rezolve problemele, să găsească soluții viabile. Aceștia sunt următorii: Costache Nicolina ( 41 ani, căsătorită, persoană aflată în căutarea unui loc de muncă ), Stancu Iuliana ( 50 ani, căsătorită, persoană aflată în căutarea unui loc de muncă ), Tîrnăveanu Liana ( 44 ani, căsătorită, persoană aflată în căutarea unui loc de muncă), Torcea Constantina ( 53 ani, căsătorită, persoană aflată în căutarea unui loc de muncă ) și Andrei Nastasia ( 51 ani, căsătorită, persoană aflată în căutarea unui loc de muncă). Pe parcursul Campaniei de informare persoanele prezente au primit informații cu privire la faptul că activitatea se desfășoară atât la sediul Centrului pilot anti-discriminare și de prevenire a excluziunii sociale din Craiova, cât și în interiorul Penitenciarului de minori și tineri din Craiova. Vârsta, lipsa educației și a experienței profesionale constituie o piedică în calea angajării pentru multe persoane – la aceste impedimente s-ar adăuga faptul că unele persoane nu au încredere în capacitățile proprii, nu cunosc tehnici de prezentare la interviurile pentru angajare, consideră că cei din mediul urban au mai multe posibilități de angajare. La Campania de informare din localitatea Craiova, județul Dolj și-au adus aportul specialiști din cadrul Asociației Șanse Egale pentru Fiecare Craiova: 2 asistenți sociali, 1 psiholog și 1 consilier forță de muncă și șomaj.